MENIU

Iohannis îi invită pe investitorii americani să vină cu idei la Proiectul de țară al României

Președintele Klaus Iohannis i-a invitat pe investitorii americani să se implice ”prin idei și soluții” și în ”legătură cu Proiectul de țară” pe care urmează să-l supună unui proces de consultare publică. 

Performanța mediului de afaceri nu poate fi, pentru prea mult timp, deasupra calității politicilor economice pe care Guvernul le promovează, a spus Klaus Iohannis, cu ocazia aniversării a 25 de ani a Camerei de Comerț Americane din România.

”Am atras atenția tuturor guvernelor, dar cu precădere celor trei din ultimul an, că predictibilitatea economică nu este un slogan la care se apelează doar cu ocazia seminariilor. În esență, lipsa de predictibilitate atrage și lipsa de sustenabilitate a performanțelor economice, iar mediul de afaceri știe cel mai bine că ceea ce se câștigă ușor de multe ori se pierde la fel de ușor”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele i-a invitat pe investitorii americani să se implice prin idei și soluții și în legătură cu Proiectul de țară pe care, spune el, îl va supune unui proces de consultare publică în lunile care urmează.

”Industria Apărării și sectorul energetic românesc au potențialul de a deveni, alături de IT și industria auto, doi vectori esențiali ai dezvoltării economiei românești. Trebuie să fim conștienți de avantajele de care dispunem și să le valorificăm inteligent. Felicit investitorii americani şi activitatea lor în țara noastră!

(...) Vă lansez tuturor invitația de a vă implica prin idei și soluții și în legătură cu Proiectul de țară pe care îl voi supune unui proces de consultare publică în lunile care urmează. Eu sunt convins că experiența și viziunea comunității de afaceri sunt active esențiale în materializarea unui proiect de viziune, care să fie centrat pe prosperitate economică, sustenabilitate socială și pe credibilitatea României în lume”, a mai afirmat Iohannis. 

Mai multe articole despre:
investitori iohannis