MENIU

Ce au discutat Toader şi Dăncilă cu Timmermans, la Strasbourg: "Un dialog principial şi corect"

Ce au discutat Toader şi Dăncilă cu Timmermans, la Strasbourg: "Un dialog principial şi corect" / Foto: gov.ro
Ce au discutat Toader şi Dăncilă cu Timmermans, la Strasbourg. Ministrul Justiţiei a făcut ANUNŢUL

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, după întâlnirea de marţi, de la Strasbourg, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu Frans Timmermans, că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene nu a adus reproşuri României şi că ţara noastră nu e în pericolul activării articolului 7 al Tratatului UE.

Guvernul României a transmis, marţi, un comunicat cu privire la întâlnirea de la Strabourg dintre premierul Viorica Dăncilă şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, printre subiectele abordate fiind protocoalele secrete, modificarea legilor justiţiei şi MCV.

"În cadrul discuţiilor, desfăşurate într-o atmosferă constructivă, au fost abordate teme aflate pe agenda europeană, precum şi pe cea a dezbaterilor actuale din cadrul Parlamentului European. În context, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat intenţia României de a acţiona pentru promovarea interesului european şi pentru asigurarea unui mandat de succes care să evidenţieze importanţa unităţii şi evitarea diviziunilor la nivel european. A exprimat dorinţa ca dezbaterea de mâine din Parlamentul European, să fie argumentată şi constructivă", se arată în comunicatul transmis de Guvernul României.

Printre temele abordate au fost şi cele legate de legile justiţiei şi protocoalele secrete.

"Oficialul român a reiterat susţinere pentru priorităţile legislative pe care Comisia Europeană le-a prezentat recent. A salutat dialogul cu Comisia Europeană şi a subliniat necesitatea unei coordonări strânse între România şi Comisia Europeană pe durata Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, în interesul tuturor, pentru consolidarea proiectului european. În cadrul întrevederilor au fost abordate aspecte privind modificările aduse legilor justiţiei din România, despre protocoalele secrete dintre serviciile de informaţii şi diferite instituţii judiciare din România", mai precizează sursa citată.

Cu privire la evoluţiile din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, au fost abordate aspecte legate de evaluările cuprinse în rapoarte, premierul "arătând că acestea nu reflecta în întregime realitatea în domeniu. Premierul român a reiterat deschiderea de a continua consultările cu Comisia de la Veneţia", se mai arată în comunicatul de presă.

La rândul său, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, la un post TV, după discuţia cu Timmermans, că nu s-a pus problema vreunui reproş, fiind o întâlnire constructivă.

"Apreciez că a fost o întâlnire constructivă, un dialog principial şi corect. De ce spun asta? Nu s-a pus problema vreunui reproş dintr-o parte sau alta. S-a accentuat dialogul constant, a colaborării dintre Guvern şi Comisia, prin prim-vicepreşedinte, pentru ca în final să avem un parcurs comun, un ţel comun - această construcţie europeană, consolidarea statului de drept. Dacă aş începe cu o problemă care este foarte importantă. Prim-vicepreşedintele a spus cu subiect şi predicat că nu intră în discuţie articolul 7, că nu intră în discuţie activarea acestuia, pentru că România este într-o altă situaţie decât Ungaria sau Polonia. Prim-vicepreşedintele a spus foarte limpede: 'Nici nu intră în discuţie acest aspect'", a declarat ministrul Tudorel Toader, la un post TV.

Totodată, Toader a mai spus că premierul Viorica Dăncilă a subliniat că ţara noastră respectă standardele.

"În contextul discuţiilor, doamna premier a arătat că România respectă standardele de drept, că în România nu se pune problema nerespectării deciziilor CCR, că nu se pune problema unor modificări în legislaţia referitoare la legislaţia constituţuonală", a mai spus Tudorel Toader.

Mai mult, Toader a spus că prim-vicepreşedintele Comisiei Europene nu va chema Guvernul în instanţă, aşa cum s-a înţeles la dezbaterea de luni, ci România, pentru că ţara noastră nu a transpus directiva privind spălarea banilor.

„A spus că va chema Guvernul în instanţă. Nu Guvernul, ci România şi nu e vorba să-l cheme. E deja o procedură de infringement începută pentru că nu am transpus directiva privind spălarea banilor. Referirea dânsului nu e la viitor, e la trecut. Nu Guvernul Românei, ci România pentru netranspunerea directivelor cu spălarea banilor”, a explicat Toader.

Tudorel Toader a mai subliniat că la discuţia cu Frans Timmermans, la care a participat şi premierul Viorica Dăncilă, s-a menţionat şi subiectul protocoalelor secrete.

„Să nu ne surprindă dacă prim-vicepreşedintele va exprima semne de întrebare cu privire la aceste protocoale, cu ce rol au avut ele în înfăptuirea justiţiei. S-a vorbit despre MCV, s-a vorbit şi despre Comisia de la Veneţia, cu standardele pe care le cere. S-a discutat despre modificările Codurilor, despre discuţiile cu Comisia. România se află pe un parcurs ireversibil în familia europeană”, a mai spus Tudorel Toader.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care, luni seara, Frans Timmermans a criticat dur România şi a avertizat Guvernul că ar putea fi adus în faţa instanţei pentru legislaţia vizând sistemul judiciar şi situaţia statului de drept.

Discuţia are loc cu o zi înaintea dezbaterii din Parlamentul European pe tema situaţiei statului de drept în România, votul fiind programat în 1 noiembrie.

Mai multe articole despre:
tudorel toader Viorica Dăncilă