MENIU

Avocatul Poporului, anunț despre OUG privind referendumul pentru familie

Avocatul Poporului a anunțat, vineri, că nu se implică în controlul de constituţionalitate al actelor normative emise în materie politică şi electorală, iar rezolvarea problemelor sesizate în legătură cu OUG 86/2018 revine Parlamentului, respectiv cetăţenilor, care îşi pot exprima direct voinţa la referendumul ce se va desfăşura pe 6 şi 7 octombrie.

Avocatul Poporului îşi exprimă opţiunea pentru respectarea principiului loialităţii constituţionale şi a voinţei cetăţenilor exercitate prin iniţiativa legislativă cetăţenească.

Totodată, militează pentru o conduită independentă şi imparţială, fără a se implica în controlul de constituţionalitate al actelor normative emise în materie politică şi electorală, revenind, astfel, la poziţia adoptată în decursul activităţii de persoanele care au ocupat funcţia de Avocat al Poporului”, se arată într-un comunicat citat de agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 86/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, precum şi pentru unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere, fiind în prezent în procedură parlamentară, legiuitorul urmând a identifica cea mai bună soluţie menită să asigure echilibrul între oportunitatea reglementării prin ordonanţă de urgenţă a unor aspecte organizatorice privind referendumul pentru revizuirea Constituţiei şi necesitatea exprimării voinţei cetăţenilor cu privire la revizuirea Constituţiei, ca modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale, consacrată în Legea fundamentală.

Astfel, Avocatul Poporului apreciază că rezolvarea problemei sesizate revine Parlamentului, deoarece art. 115 alin. (5) din Constituţie stabileşte că "ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă".

E oficial! Referendumul pentru familie se va desfășura în două zile, 6 și 7 octombrie

Referendumul pentru familia traditionala are loc în datele de 6 si 7 octombrie. Românii care vor participa vor trebui să răspundă cu „da" sau „nu" la întrebarea „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?". Suma alocată de Guvern pentru referendum este de 163,7 milioane de lei.

Mai multe articole despre:
referendum