MENIU

TRATAMENTE SIMPLE de înfrumuseţare pe bază de CAFEA

Cafeaua este un ingredient versatil, ieftin, care se află la dispoziţia oricui. În acest articol vă oferim câteva idei pentru tratamente de înfrumuseţare care au ca ingredient principal cafeaua. Plină de antioxidanţi şi tanini, cafeaua întinereşte pielea, ajută la circulaţia sângelui şi regenerarea pielii.

1. Mască de ten detoxifiantă. Tratamentul de mai jos este util în special persoanelor care folosesc excesiv produse cosmetice şi care se expun des razelor UV: amestecă 2 linguri cafea măcinată (nu folosi cafea instant), 2 linguriţe de cacao, 3 linguri de lapte sau iaurt neîndulcit şi o linguriţă de miere, aplică apoi mixtura pe faţă, şterge blând cu un prosop umed după ce ai lăsat-o să acţioneze 15 minute.

2. Scrub anticelulitic. Multe saloane de înfrumuseţare şi branduri cosmetice folosesc cafeaua ca ingredient principal în tratamentele anticelulitice. Însă dacă nu ai bani să frecventezi salonul de înfrumuseţare, poţi apela la un tratament simplu, făcut în casă, care va lăsa pielea revigorată şi va contribui la lupta împotriva celulitei. Foloseşte un scrub format dintr-o cană de zaţ de cafea, jumătate de cană de zahăr şi jumătate de cană de ulei de măsline. După ce ai aplicat scrubul, masează intens folosind mişcări circulare, insistând pe zonele cu probleme. Clăteşte bine apoi cu apă fierbinte şi utilizează un ulei anticelulitic pentru masaj.

Citeşte mai mult pe ziarulring.ro

Mai multe articole despre:
tratament cafea înfrumuseţare cosmetic