MENIU

Motivele pentru care unii oameni fac alergii, iar alții nu

Primăvara este anotimpul când alergiile oamenilor scapă de sub control. Dacă ești norocos, nu te confrunți cu ele, iar dacă nu, probabil că deja știi ce te așteaptă. Dar ce cauzează de fapt și de drept aceste alergii?

Sistemul nostru imunitar se poate răzvrăti împotriva celor mai inofensive lucruri, cum ar fi polenul, musculițele de praf și părul animalelor de companie. Există două teorii populare, după cum arată Today I Found Out. Prima are la bază ideea unui mecanism evolutiv menit să elimine viermii și paraziții, o problemă cu care strămoșii noștri se confruntau des în vremurile când medicina și condițiile de trai nu erau tocmai avansate. Cealaltă teorie - ceva mai nouă - sugerează că alergiile reprezintă reacția sistemului imunitar la un anumit tip de celule (mastocitele, mai exact), reacție care face ca în organism să fie eliberați compușii chimici specifici inflamației.

De regulă, sistemul imunitar are două reacții posibile prin care se luptă cu un patogen străin: ori îl omoară, ori îl expulzează din corp. Un microb mic (cum sunt bacteriile și virușii) va declanșa prima reacție, pe când unul mai mare (cum sunt viermii) va declanșa al doilea tip de reacție. Odată ce un patogen străin intră în contact cu pielea, nasul, ochii sau gura, acesta se va atașa de imunoglobulină, anticorpul celulelor albe de tip B. Celula B se va activa și va începe să se înmulțească, ajungând chiar și la 2.000 de anticorpi pe secundă. Anticorpii se atașează și ei de invadator, pentru a-l doborî.

Cercetătorii din Suedia și din Colorado, Statele Unite ale Americii, au descoperit în 1967 un nou tip de imunoglobulină, cunoscută drept IgE. Ea s-a dovedit a fi de vină pentru cascada de reacții ce duce la simptomele alergice. Ceva mai recent, oamenii de știință au putut crea în laborator șoareci incapabili să producă IgE. Rezultatul? Aceștia nu au mai avut nicio alergie.

Imunoglobulina IgE este considerată a fi anticorpul responsabil pentru reacțiile inflamatorii pe care unii oameni le au în fața unor lucruri ce par inofensive. O teorie este că strămoșii noștri se confruntau cu viermii paraziți, iar reacțiile stârnite de IgE (strănutul, tusea, diareea) ajutau la eliminarea lor. Astăzi, infecțiile cu paraziți sunt mult mai rare mulțumită medicinei moderne, însă motivul pentru care reacțiile alergice puternice încă apar este că proteinele de la suprafața viermilor paraziți sunt foarte asemănătoare cu cele pe care le întâlnim în alte aspecte ale vieților noastre.

Așadar, data viitoare când strănuți iar și iar și iar de la puful de păpădie sau după ce te joci cu un animal, măcar știi pe cine poți să dai vina.

Mai multe articole despre:
boli pacienţi alergii sistem imunitar