MENIU

Au găsit patru pui de pisică abandonaţi. Ce s-a întâmplat apoi i-a uimit pe medicii veterinari

O pisică din Noua Zeelandă a uimit medicii veterinari cu inteligenţa ei. Povestea felinei şi a puilor săi a devenit virală pe Internet.

Zilele trecute, o angajată al Mill Hill Vet Clinic a găsit pe treptele cabinetului veterinar o cutie în care se aflau patru pui de pisică.

Dându-şi seama că cineva i-a abandonat, femeia i-a luat şi i-a adus în clinică pentru a-i îngriji. Câteva ore mai târziu, însă, ceva inedit s-a întâmplat, scrie The Telegraph.

"Dimineaţa, am observat că o pisică tot dădea târcoale la uşa cabinetului, încercând să se strecoare înăuntru de fiecare dată când un client intra sau ieşea", a povestit asistenta.

"Când ne-am dat seama că nu are de gând să renunţe şi să plece, am luat-o în braţe şi atunci am observat că alăpta. Apoi ne-a picat fisa! Am dus-o lângă puii orfani şi iată că aşa s-a petrecut frumoasa reuniune! Cel mai probabil şi ea fusese în aceeaşi cutie cu ei, dar reuşise să iasă înainte ca noi să îi găsim. probabil că toată noaptea a stat la uşă sau la ferestre încercând să intre la puii ei. (...) Mama şi puii ei sunt de-a dreptul adorabili", a adăugat aceasta.

În cele din urmă, pisica şi cei patru pui au fost adoptaţi de o angajată a cabinetului veterinar.