Individ de 24 de ani, trimis în arest preventiv pentru trafic de persoane. Și-a exploatat partenera timp de trei ani după ce a pus-o să se prostitueze în țară și în străinătate
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Iași, a fost arestat preventiv sub acuzația de trafic de persoane, fiind suspectat că și-a exploatat iubita pe o perioadă de aproape trei ani, obligând-o să practice prostituția atât în România, cât și în străinătate. Potrivit anchetatorilor, acesta a recurs la manipulare emoțională, amenințări și droguri pentru a o controla, însușindu-și integral banii obținuți de pe urma exploatării.
Ce au transmis anchetatorii?
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași a anunțat că, la data de 22 ianuarie 2026, procurorii au dispus reținerea inculpatului, în urma administrării unui probatoriu complex. Ancheta a scos la iveală faptul că tânărul a recrutat victima prin construirea unei relații bazate pe o falsă poveste de dragoste, profitând de vulnerabilitatea acesteia.
În perioada decembrie 2022 – iunie 2025, bărbatul ar fi transportat tânăra mai întâi în București, iar ulterior în Londra, Marea Britanie, unde a adăpostit-o în imobile închiriate, scopul fiind exploatarea sexuală. Conform DIICOT, victima a fost forțată să se prostitueze atât pe stradă, cât și la domiciliile clienților.
Procurorii susțin că inculpatul a accentuat dependența victimei prin oferirea de substanțe interzise, ceea ce a dus la o stare de dependență, iar prin presiuni psihice și amenințări a menținut controlul asupra acesteia. Toate sumele obținute din activitatea infracțională au fost reținute de tânăr.
În cursul zilei de joi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, solicitare care a fost admisă. Activitățile judiciare au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.