MENIU

Zelenski, gata să renunțe la funcție! Anunțul liderului de la Kiev: în ce condiții ar putea avea loc noi ALEGERI în Ucraina

Volodimir Zelenski / Foto: Profi Media

Volodimir Zelenski este dispus să facă un pas în spate. Președintele Ucrainei a declarat că nu intenționează să conducă țara pe timp de pace. El a promis, de asemenea, că va cere parlamentului ucrainean să organizeze alegeri dacă se va ajunge la un armistițiu.

Întrebat dacă va considera că misiunea sa s-a încheiat odată cu sfârșitul războiului, Volodimir Zelenski a răspuns că va fi „gata” să demisioneze, potrivit unui interviu publicat joi de publicația americană Axios.

„Obiectivul meu este să pun capăt războiului”, nu să continui să candidez pentru funcția publică, a afirmat el.

Alegerile prezidențiale din Ucraina au fost amânate pe termen nelimitat din cauza războiului – un aspect exploatat de critici, printre care și președintele Donald Trump, dar în special de liderul rus Vladimir Putin.

Întrebat dacă se va angaja să organizeze alegeri, în condițiile în care se va ajunge la un acord de încetare a focului pe o perioadă de mai multe luni, el a răspuns afirmativ.

Președintele ucrainean a spus și că i-a transmis lui Trump, în timpul întâlnirii de marți, că dacă va exista un armistițiu, „putem folosi această perioadă și pot transmite acest semnal parlamentului”.

Liderul de la Kiev a spus, totodată, că înțelege că oamenii ar putea dori „un lider cu un nou mandat” pentru a lua deciziile importante necesare pentru a obține o pace pe termen lung. El a menționat că problemele de securitate ar face dificilă organizarea alegerilor, dar crede că acest lucru este posibil.

Volodimir Zelenski a fost ales cu o majoritate zdrobitoare în aprilie 2019. Mandatul său ar fi trebuit să se termine în 2024, dar a fost prelungit în contextul războiului.