MENIU

Unul din zece americani vârstnici suferă de demență. Ambele sexe sunt la fel de vulnerabile - STUDIU

Demență

10% dintre adulţii cu vârste de peste 65 de ani din Statele Unite suferă de demenţă, scrie cotidianul The Washington Post, care citează un studiu potrivit căruia o cincime dintre persoanele din această grupă de vârstă se confruntă cu probleme cognitive.

Publicat pe 24 octombrie în revista ştiinţifică JAMA Neurology, studiul a actualizat estimări vechi de 20 de ani care vizau numărul vârstnicilor americani care suferă de demenţă şi tulburări cognitive minore, relatează Agerpres.

Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat rezultatele unor teste realizate în perioada 2016-2017 pe un grup de 3.500 de participanţi cu vârste de peste 65 de ani. Testele au măsurat capacităţile de memorare, atenţie, înţelegere şi alţi factori, precum posibilitatea de a trăi independent şi felul în care abilităţile cerebrale s-au modificat pe parcursul ultimului deceniu.

Rezultatele sugerează că 10% dintre adulţii americani de peste 65 de ani suferă de demenţă, iar 22% dintre ei se confruntă cu tulburări cognitive minore - afecţiuni în virtutea cărora memoria şi alte funcţii se deteriorează.

Medicii sunt de părere că tulburarea cognitiv minoră se produce în timpul perioadei de tranziţie spre demenţă.

Deşi ratele de îmbolnăvire au fost aproximativ egale pentru femei şi bărbaţi, ele au crescut considerabil odată cu înaintarea în vârstă. Astfel, în timp ce doar 3% dintre persoanele de 60 de ani au demenţă, acest procent a crescut la 35% pentru adulţii americani de 90 de ani, potrivit acestui studiu.

În mod interesant, frecvenţa demenţei variază în funcţie de nivelul de educaţie: 13% dintre vârstnicii fără diplomă de bacalaureat au demenţă, însă procentul scade la 9% pentru vârstnicii care au absolvit liceul sau au frecventat cursurile unei universităţi, mai arată sursa citată. 

Mai multe articole despre:
dementa americani studiu