MENIU

Senatorul PSD Daniel Zamfir acuză „incompetența și risipa” în achiziția de vaccinuri anti‑COVID: „Un amestec letal de prostie și tupeu”

Daniel Zamfir

Senatorul PSD Daniel Zamfir critică dur modul în care au fost gestionate achizițiile de vaccinuri anti‑COVID, acuzând fosta guvernare că a comandat doze „de trei ori populația țării”, în pofida scăderii interesului pentru vaccinare și a stocurilor deja existente. Parlamentarul susține că deciziile au generat obligații financiare de miliarde de lei pentru România.

Daniel Zamfir a lansat joi un atac virulent la adresa celor care au gestionat achizițiile în perioada pandemiei de vaccinuri anti‑COVID, pe care îi acuză de „incompetență, prostie și tupeu”.

În mesajul publicat pe Facebook, acesta afirmă că România a ajuns să comande cantități uriașe de vaccin „în mod absolut aberant”, în condițiile în care cererea era deja în scădere, iar depozitele erau pline.

În postarea menționată, Zamfir a prezentat o cronologie a contractelor semnate de România cu producătorii de vaccinuri. Astfel, potrivit acestuia, primul contract, încheiat în noiembrie 2020, prevedea achiziția a 12,78 milioane de doze. Ulterior, între decembrie 2020 și aprilie 2021, au fost plasate patru comenzi suplimentare, achitate integral, în valoare totală de aproximativ 1,2 miliarde de lei.

În februarie 2021 a fost semnat un al doilea contract, pentru încă 12,3 milioane de doze. Momentul decisiv, susține senatorul PSD, a venit în mai 2021, când România ar fi decis să contracteze alte 39 de milioane de doze, deși stocurile existente nu erau consumate, iar ritmul vaccinării era în declin.

Zamfir a amintit și că în ianuarie 2022 România a transferat doze către alte state - 5 milioane către Germania și 1,5 milioane către Ungaria - însă acest lucru nu ar fi fost suficient pentru a reduce presiunea financiară. Ulterior, țara ar mai fi comandat încă 3,7 milioane de doze, în valoare de 352 milioane de lei.

Mai mult decât atât, senatorul susține că 29 de milioane de doze au rămas necomandate și nelivrate, generând obligații de plată de aproximativ 3 miliarde de lei.

Zamfir consideră că responsabilitatea aparține celor care au semnat contractele și acuză „tupeul” de a da vina pe populație pentru scăderea interesului față de vaccinare sau pe actualul ministru al Sănătății pentru renegocierea contractelor.

Mai multe articole despre:
daniel zamfir psd vaccin vaccinare covid pfizer