Isărescu, semnal de alarmă despre „deficitele gemene” și șocul energetic: „Contextul internațional este dificil de anticipat”. Cum ne afectează tensiunile globale
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrage atenția că situația din Orientul Mijlociu începe să se vadă deja în economie. Potrivit lui, tensiunile din regiune afectează piețele energetice și cresc instabilitatea pe piețele financiare internaționale.
El spune că aceste probleme externe vin peste dificultăți mai vechi ale economiei României, cum sunt deficitele mari. Isărescu a explicat că economia globală trece printr-o perioadă complicată, marcată de schimbări și incertitudine. Evenimentele geopolitice recente au impact direct asupra modului în care funcționează economia la nivel mondial.
„Contextul economic global traversează o perioadă marcată de schimbări profunde, iar evenimentele geopolitice recente continuă să influențeze structura economiei mondiale. Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu a generat deja efecte vizibile asupra piețelor energetice și continuă să amplifice volatilitatea piețelor financiare internaționale. În același timp, tensiunile comerciale dintre marile economii și tendințele tot mai accentuate de fragmentare economică contribuie la menținerea unui climat global dominat de incertitudine. Pentru economia României, aceste evoluții externe se suprapun peste vulnerabilitățile interne deja cunoscute, precum persistența deficitelor gemene”, a spus Mugur Isărescu.
De ce contează educația financiară
În acest context, guvernatorul BNR a subliniat că oamenii trebuie să înțeleagă mai bine cum funcționează economia, pentru a putea lua decizii corecte.
În acest context, înțelegerea și explicarea mecanismelor economice și financiare devin tot mai importante. Educația financiară nu mai înseamnă doar capacitatea de a administra eficient finanțele personale, ci reprezintă o componentă necesară pentru cunoașterea modului în care funcționează economia și pentru a lua decizii informate. O societate mai bine pregătită din punct de vedere financiar este mai în măsură să înțeleagă evoluțiile și tendințele din economie, să gestioneze șocurile neașteptate și să contribuie la menținerea stabilității financiare. Cam acesta este și rolul nostru aici: să contribuim la o mai bună cunoaștere a modului în care funcționează economia în general, economia României în particular”, a declarat Mugur Isărescu.