Italia riscă să piardă coorganizarea Euro 2032. Ceferin: „Stadioanele italiene sunt cu mult în urma celor din alte mari naţiuni”
Italia traversează o nouă perioadă tensionată în fotbal. După dezastrul din Bosnia-Herțegovina și eliminarea dramatică la barajul pentru Cupa Mondială din 2026, Roma riscă acum să piardă coorganizarea Campionatului European din 2032, relatează Le Figaro.
Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a avertizat într-un interviu pentru La Gazzetta dello Sport că infrastructura sportivă a Italiei este „cu mult în urma” celor din alte mari națiuni europene. Oficialul sloven a subliniat că responsabilitatea nu aparține Federației Italiene de Fotbal, ci autorităților publice.
„Vina nu revine Federaţiei, ci autorităţilor publice. [...] Poate că politicienii italieni ar trebui să se întrebe de ce Italia are una dintre cele mai proaste infrastructuri fotbalistice din Europa”, a declarat Ceferin, președintele UEFA.
Întrebat dacă Euro 2032 este în pericol, șeful UEFA a fost tranșant: turneul „este programat și va avea loc”, dar „dacă infrastructura nu va fi gata, competiția nu se va desfășura în Italia”.
Problemele se concentrează în jurul modernizării stadioanelor. Președintele Federației Italiene, Gabriele Gravina, care este și prim-vicepreședintele UEFA, trebuie să găsească rapid soluții pentru a evita o situație fără precedent.
Un caz emblematic este stadionul San Siro din Milano. Arena legendară, cumpărată în noiembrie anul trecut de AC Milan și Inter, urma să fie demolată și reconstruită până în 2031, într-un proiect estimat la 1,2 miliarde de euro. Planul a fost însă suspendat, după ce justiția italiană a deschis o anchetă privind „coluziunea și manipularea unei licitații pentru cedarea stadionului”.