MENIU

Un nou atentat în Afganistan, în ciuda discuțiilor de pace

afganistan atentat

Un atacator sinucigaş taliban a detonat miercuri un vehicul militar încărcat cu explozivi în apropierea reşedinţei guvernatorului provincial şi a sediului poliţiei din provincia afgană Kandahar, ucigând cel puţin trei persoane, transmite agenţia Reuters.''În jurul orei (locale) 4 dimineaţa, asupra unui atacator sinucigaş care conducea un camion de mare tonaj (al trupelor afgane) forţele de securitate au deschis focul înainte ca el să-şi atingă ţinta, dar a detonat explozivii lângă sediul poliţiei şi complexul rezidenţial al guvernatorului'', a declarat un purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei, citat de Agerpres.

În urma acestui atac survenit în districtul Sha Wali Kot din provincia Kandahar au fost ucişi trei membri ai forţelor de securitate şi 14 persoane sunt rănite, inclusiv civili. Talibanii au revendicat atacul, menţionând într-o declaraţie că acel sediu al poliţiei era folosit ca centru de comandă pentru operaţiunile forţelor de securitate împotriva insurgenţilor islamişti.

Vărsarea de sânge se amplifică din nou în Afganistan, deşi SUA încearcă să medieze un acord de pace între talibani şi guvernul afgan, după aproape două decenii de război. Potrivit unor diplomaţi, recrudescenţa atacurilor sporeşte atmosfera de neîncredere, în timp ce guvernul afgan şi talibanii se pregătesc să înceapă negocierile de pace şi Statele Unite îşi retrag trupele în baza unui acord convenit cu talibanii în februarie.

Neînţelegerile privind eliberarea prizonierilor - guvernul afgan refuzând să elibereze 600 din cei circa 5.000 de combatanţi talibani pe care-i deţine - constituie unul din obstacolele majore în calea iniţierii unor negocieri de pace substanţiale.

Mai multe articole despre:
Afganistan