MENIU

Nicușor Dan și omologul său polonez, Karol Nawrocki, vor coprezida Summitul B9 la Palatul Cotroceni, pe 13 mai. Anunțul Administrației Prezidențiale

Nicușor Dan și Karol Nawrocki. FOTO: Presidency

Președintele României, Nicușor Dan și omologul său polonez, Karol Nawrocki, vor coprezida Summitul București 9 (B9) și al Țărilor Nordice, care va avea loc pe data de 13 mai, la Palatul Cotroceni. Tema generală a evenimentului este ”Delivering More for Transatlantic Security”, potrivit Administrației Prezidențiale.

Formatul București 9, inițiat în anul 2015 de România și Polonia, reunește țările de pe Flancul estic al NATO: România, Republica Polonă, Republica Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Republica Slovacă, Republica Estonia, Republica Lituania și Republica Letonia.

La summitul care va avea loc la București au fost invitați secretarul general NATO, Mark Rutte, precum și reprezentanți ai Țărilor Nordice: Republica Finlanda, Regatul Danemarcei, Islanda, Regatul Suediei și Regatul Norvegiei.

Președintele SUA, Donald Trump, a fost invitat la reuniunea B9, însă, într-o scrisoare diplomatică în care mulțumește României pentru sprijin, liderul american a transmis că nu va veni la București. Potrivit unor surse, aceeași invitație i-a fost făcută și secretarului de stat american Marco Rubio. 

Mai multe articole despre:
Karol Nawrocki Summitul B9 Nicusor Dan