Anunț de la consilierul lui Isărescu. Câte luni va mai dura inflația și când ne putem aștepta la o domolire a prețurilor
România se va confrunta cu cel puțin trei luni de inflație ridicată și prețuri mari, iar apoi va intra în dezinflație - adică prețurile vor crește mai încet. Anunțul a fost făcut de consilierul Guvernatorului BNR. Adrian Vasilescu susține că țara noastră se va confrunta cu majorările pe tot parcursul anului.
Adrian Vasilescu a explicat la Realitatea PLUS că evoluția prețurilor nu va fi una liniară, ci va alterna între perioade de creștere accelerată și etape în care ritmul scumpirilor va încetini.
Trei luni de foc pentru prețuri
În perioada imediat următoare, România ar urma să traverseze cel puțin două sau trei luni caracterizate de tensiuni inflaționiste puternice. Acest lucru înseamnă, concret, că prețurile vor continua să urce într-un ritm alert, afectând direct puterea de cumpărare a populației.
„Omul se uită în buzunar, se uită în contul de la bancă și se uită la prețuri. Și i se par foarte mari preșurile. Începând din octombrie anul trecut și până în prezent, România, ca și multe alte țări din Uniunea Europeană, a fost în dezinflație, o creștere încetinită a prețurilor de consum.
După ce vom avea în acest an două sau trei luni cu tensiuni inflaționiste, vom trece iar printr-o perioadă de dezinflație, o perioadă care va dura întregul an viitor”, a spus Adrian Vasilescu într-o intervenție la Realitatea PLUS.