Pauză de război în Ucraina. Focul armelor s-a oprit de Paște, dar nu pentru mult timp
Tunurile au tăcut sâmbătă pentru prima dată în ultimul an în războiul dintre Rusia și Ucraina, odată cu un armistițiu de Paște, care nu are însă șanse de a fi prelungit, scriu agențiile de presă.
Vor fi numai 32 de ore de armistițiu și acesta expiră în noaptea de duminică spre luni la ora locală 00:00, mai ales că negocierile de pace mediate de SUA sunt blocate de două luni din cauza războiului din Iran.
Este al patrulea armistițiu de scurtă durată între cele două tabere din februarie 2022, când Rusia a lansat invazia în Ucraina. Armistițiul a fost anunțat inițial în mod unilateral de Rusia joi seară, iar președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a aprobat câteva ore mai târziu. Dar fiecare tabără a avertizat că va riposta imediat dacă cealaltă încalcă încetarea focului.
Zelenski ceruse un armistițiu pentru tot sfârșitul săptămânii, însă președintele rus Vladimir Putin a acceptat numai o încetarea focului de o zi și jumătate. În viziunea Moscovei, orice încetare a focului ar fi în avantajul armatei ucrainene, întrucât ar ajuta-o să-și consolideze pozițiile, să se regrupeze, să ocupe noi poziții sau să-și refacă forțele.
Speranțele lui Zelenski, spulberate de Putin
Totuși, președintele ucrainean a propus prelungirea pauzei în lupte dincolo de Paște, argumentând că 'un armistițiu de Paște ar putea deveni începutul unei mișcări reale către pace'. Însă Kremlinul a spulberat din nou orice speranță de a-l prelungi dincolo de ziua duminică, afirmând că armistițiul este exclusiv pentru Paștele ortodox și are 'un caracter umanitar', întrucât este o zi sfântă atât pentru ruși, cât și pentru ucraineni.
Pe lângă încetarea focului, Rusia și Ucraina au anunțat sâmbătă schimbul a 350 de prizonieri de război, câte 175 din fiecare tabără, un schimb mediat de Emiratele Arabe Unite.
Între timp, Zelenski nu și-a pierdut speranța că, după negocierile cu Iranul de la Islamabad, emisarii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, se vor deplasa la Kiev pentru a debloca procesul de pace în Ucraina.
Ultima rundă de negocieri ruso-ucrainene mediate de SUA a avut loc pe 17-18 februarie la Geneva și s-a încheiat fără progrese, în afara unor noi schimburi de prizonieri și a abordării modalităților de verificare a unei încetări a focului odată ce se va ajunge la un acord de pace, o perspectivă ce rămâne însă îndepărtată.
Conform surselor diplomatice, discuțiile au fost foarte tensionate și Rusia nu a cedat în fața cererilor sale, în special aceea ca Ucraina să-i cedeze întregul Donbas, adică un teritoriu de aproximativ 20% din provincia Donețk aflat în continuare sub controlul armatei ucrainene și ce ar mai fi rămas sub control ucrainean în provincia Lugansk, a cărei ocupare completă a fost între timp revendicată de Rusia.
Dar Zelenski refuză în continuare să-și asume politic o asemenea cedare teritorială și cere ca orice decizie de acest fel să fie validată printr-un referendum, despre care susține că a priori va respinge cedarea Donbasului.