MENIU

Un feribot s-a scufundat în Filipine: 70 de persoane sunt dispărute

Cel puţin 70 de persoane au fost date dispărute în urma naufragiului unui feribot, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în partea centrală a Filipinelor, a anunţat agenţia guvernamentală pentru securitate civilă, scrie Mediafax.

Feribotul Maharlika II, care transporta cel puţin 84 de persoane, s-a scufundat, în condiţii meteorologice nefavorabile, în largul Insulei Leyte.

Doar 14 pasageri au fost salvaţi, până în prezent, de către alte vapoare, a declarat Mina Marasigan, o purtătoare de cuvânt a Consiliului naţional filipinez pentru reducerea riscurilor şi de gestionare a catastrofelor.

"Nave de salvare s-au confruntat cu dificultăţi în a ajunge, deoarece valurile erau enorme", a declarat ea pentru AFP.

Nave aparţinând Pazei de Coastă şi alte ambarcaţiuni se aflau în continuare în zonă, a adăugat Marasigan, subliniind că există speranţa salvării altor pasageri în orele următoare.

Feribotul a semnalat "probleme de navigaţie" şi a înfruntat averse puternice, intemperii agravate de apropierea taifunului Kalmaegi, care ameninţă partea de nord a Filipinelor, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Mai multe articole despre:
tragedie feribot Filipine scufundat