MENIU

Turcia respinge criticile UE privind statul de drept și libertatea presei: "Sunt nedrepte"

Turcia a respins criticile 'nedrepte' formulate marți de Uniunea Europeană referitoare la statul de drept și libertatea presei, în raportul anual al Comisiei Europene privind progresele în vederea aderării la UE, informează France Presse.

'Criticile sunt injuste și chiar disproporționate', a reacționat Ministerul turc al Afacerilor Europene, care a calificat drept 'inacceptabile' comentariile cu privire la atribuțiile președintelui Recep Tayyip Erdogan.

Într-o declarație de presă, ministerul citat a subliniat că guvernul islamo-conservator de la Ankara, aflat la putere de 12 ani, a adoptat în ultimii ani mai multe reforme pentru consolidarea unei puteri judiciare 'independente și obiective' și a libertății de exprimare în general.

De asemenea, ministerul a afirmat că a luat notă și de 'criticile juste și rezonabile' prezentate în raportului executivului comunitar.

Comisia Europeană a criticat marți o 'tendință negativă' în ceea ce privește respectarea statului de drept și 'regrese grave' în materie de libertate de exprimare.

Documentul 'subliniază tendința generală negativă în ce privește respectarea statului de drept și a drepturilor fundamentale', într-o perioadă în care Uniunea Europeană se află în pline negocieri cu Ankara vizând cooperarea pentru stăvilirea valului de migrație.

Potrivit raportului, în 2015 'ritmul reformelor a încetinit', parțial din cauza 'alegerilor prelungite și a divizărilor politice continue'. 'Noul guvern format după alegerile anticipate de la 1 noiembrie va trebui să răspundă acestor priorități urgente', accentuează CE, care salută totuși efortul Ankarei de a primi două milioane de refugiați sirieni.

Raportul consemnează și 'deficiențe semnificative' în sistemul de justiție, independența acestuia și principiul separației puterilor în stat fiind subminat din 2014, iar judecătorii și procurori aflându-se sub o puternică presiune politică. Documentul descrie ca 'imperativă' reluarea negocierilor de pace între guvernul de la Ankara și minoritatea kurdă și denunță performanțele 'necorespunzătoare' în ce privește lupta anticorupție.

Publicarea raportului, prevăzută inițial pentru prima jumătate a lunii octombrie, a fost amânată până după alegerile de la 1 noiembrie, în urma cărora Partidul Justiție și Dezvoltare, al președintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan, a recâștigat majoritatea absolută în parlament.