MENIU

Tulburător! O copilă de 10 ani, scoasă de sub dărâmături de echipaje de salvare după 17 ore

După mai mult de 17 ore de chin, o fetiţă de doar 10 ani a fost scoasă de echipele de salvare din Italia care caută încontinuu supravieţuitori ai cutremurului devastator din centrul Italiei.

Întrega intervenţie de salvare a fost filmată şi făcută publică de către publicaţia britanică Daily Mail. "Se aude ceva aici, dedesubt. E cineva acolo", se aude o voce. Având în vedere că până acum au murit cel puţin 247 de oameni, faptul că fetiţa a reuşit să supravieţuiască este o minune.

Un pompier pe nume Danilo Dionisi, din Ascoli Piceno a declarat că "O copilă de 10 ani a fost scoasă de sub darâmături şi transportată de urgenţă la spital. Imaginile vorbesc de la sine, puteţi vedea cum arată oraşul acum", a spus el.

Cutremur devastator în Italia: 247 de morţi, sute de răniţi. MAE: Doi români decedaţi, 8 dispăruţi

Bilanţul deceselor provocate de seismul din Italia a ajuns la 247, a anunţat joi dimineaţă Protecţia Civilă, precizând că este vorba de un număr provizoriu, relatează Associated Press. Printre victime se numără foarte mulţi copii, iar sute de persoane au fost rănite. Peste 2.500 de oameni au rămas fără adăpost, în condiţiile în care localităţile Amatrice, Accumoli şi Pescara del Tronto au fost rase, practic, de pe faţa Pământului. Ei au fost nevoiţi să îşi petreacă noaptea în corturi, în timp ce temperatura în zonă a scăzut la 11 – 12 grade Celsius.

Cine este românca moartă sub dărâmături în Italia? Alți doi români răniți și opt dispăruți


Circa 4.000 de membri ai echipelor de salvare şi voluntari au căutat supravieţuitori pe tot parcursul nopţii, în timp ce replicile seismice au continuat. În total, s-au înregistrat peste 300 în decurs de 24 de ore, provocând noi şi noi valuri de panică în rândul oamenilor.

Între timp, Ministerul român de Externe Ministerul a anunţat joi decesul unui al doilea cetăţean român în urma cutremurului. De asemenea, MAE a menţionat că au mai fost identificate alte două persoane de cetăţenie română printre răniţi, care se află internate pentru îngrijiri medicale, astfel că numărul românilor răniţi în urma seismului din Italia a ajuns la patru. Alţi opt români sunt daţi în continuare dispăruţi.