Cinci morți într-un incendiu la o rafinărie în Mexic
Cel puțin cinci persoane au murit marți într-un incendiu cauzat de ploile puternice la o rafinărie de petrol al companiei naționale Pemex în sud-estul Mexicului, a anunțat compania într-un comunicat, notează AFP.
Accidentul de la uzina Dos Bocas, una dintre proiectele emblematice ale actualului guvern de stânga, a fost declanșat de ploile abundente din statul Tabasco. Aceste ploi au provocat o deversare de petrol stocat, care apoi s-a aprins, a explicat Pemex.
"Din nefericire, în urma acestor evenimente cinci persoane și-au pierdut viața, printre care o lucrătoare de la Pemex\", a adăugat compania.
Alte persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale, potrivit Pemex.
Incendiul a izbucnit în zori, lângă gardul care înconjoară un depozit de hidrocarburi.
După două ore, incendiul a fost controlat și "nu prezintă niciun risc pentru public sau lucrători\", a declarat compania.
Pe rețelele de socializare au circulat videoclipuri care arată instalațiile petroliere cuprinse de flăcări în timpul ploilor abundente.
Construcția rafinăriei Dos Bocas a început sub președinția fostului lider de stânga Andrés Manuel López Obrador (2018-2024), căruia i-a succedat Claudia Sheinbaum.
Proiectul a fost afectat de numeroase întârzieri și costuri ridicate de construcție. Punerea în funcțiune a instalațiilor a fost, de asemenea, amânată.
În ultimii ani, la instalațiile Pemex au avut loc mai multe accidente, unele dintre ele soldate cu decese.