MENIU

Tragedie. 57 de oameni au murit în urma seriei de atentate

Cel puţin 57 de oameni au murit, iar alte zeci au fost răniţi într-o serie de atentate comise luni în nordul şi sudul Irakului, anunţă surse medicale citate de site-ul postului Al-Arabiya, scrie Mediafax.

Un atentat a avut loc într-o piaţă aglomerată din oraşul Khalis, situat la 80 de kilometri nord-est de Bagdad, soldându-se cu moartea a 35 de persoane şi rănirea altor zeci.

Potrivit poliţiei, un şofer l-a rugat pe un agent de ordine să îi permită să parcheze maşina pentru a cumpăra medicamente. După cinci minute, vehiculul a explodat, provocând daune semnificative.

Alte zece persoane au murit într-un atentat produs într-o piaţă aglomerată din oraşul Al Zubair, situat la 15 kilometri sud-vest de Basra. O maşină-capcană a explodat în cartierul Hussainiya din Bagdad, provocând moartea a 12 persoane, conform unor surse medicale. Autorităţile irakiene depun eforturi pentru a face faţă atacurilor reţelei teroriste sunnite Stat Islamic.