MENIU

Tatăl fugar care și-a ascuns copiii în sălbăticie timp de patru ani, ucis într-un schimb de focuri cu poliția. Cum au supraviețuit micuții?

Autoritățile din Noua Zeelandă au făcut publice primele imagini din tabăra improvizată unde un bărbat și-a ținut ascunși copiii aproape patru ani, după ce a pierdut custodia asupra lor. Povestea lui Tom Phillips, care a șocat întreaga țară, s-a încheiat tragic în urma unui schimb de focuri cu poliția.

Patru ani de izolare totală

În decembrie 2021, Phillips a dispărut împreună cu cei trei copii ai săi – Jayda, Maverick și Ember – care atunci aveau opt, șapte și cinci ani. Pentru a evita predarea către mamă și instituțiile statului, bărbatul a ales să trăiască alături de ei în zone complet izolate, departe de ochii autorităților.

Poliția a presupus mult timp că familia era ajutată de complici, însă realitatea descoperită recent arată altceva: cei patru locuiau într-o tabără improvizată în mijlocul unei zone împădurite. Printre copaci au fost găsite două ATV-uri, arme de foc și muniție.

„Phillips nu a ținut cont de siguranța copiilor și, în mod direct, i-a expus la pericol”, a declarat comisarul Richard Chambers, subliniind că minorii se află acum în grija autorităților și vor avea nevoie de timp pentru a-și reveni după trauma suferită.

Confruntarea cu poliția

Finalul dramatic a venit în primele ore ale unei dimineți de luni, când poliția a intervenit în urma unei tentative de jaf la un magazin agricol din orașul Piopio. În timpul operațiunii, Phillips a tras cu o armă de mare putere asupra agenților, rănind grav un polițist.

Schimbul de focuri s-a încheiat cu moartea lui Phillips. Ofițerul rănit a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale și are în față o lungă perioadă de recuperare. „Nu există nicio îndoială că intenția a fost să ucidă polițistul”, a subliniat comisarul Chambers.

De aproape patru ani, dispariția bărbatului și a copiilor a ținut Noua Zeelandă cu sufletul la gură. Deși moartea lui Phillips pare să fi încheiat această poveste, anchetatorii încearcă acum să afle cum a reușit să scape atâta timp de o anchetă națională și de ce surse dispunea pentru a se înarma.

În timp ce ancheta continuă, copiii săi se află în siguranță, iar statul le oferă sprijin pentru a depăși perioada de izolare și violență prin care au trecut.