MENIU

Alegeri Statele Unite. Cine a câştigat maratonul de vot Super Saturday

Super Saturday
Super Saturday. Cinci state americane votează pentru nominalizarea la alegerile prezidențiale

Votare maraton sâmbătă în cinci state componente ale SUA, în așa-numita zi "Super Saturday", pentru a alege cine va fi nominalizat la alegerile prezidențiale din noiembrie: Donald Trump şi Ted Cruz au înregistrat câte două victorii în cursa prezidenţială republicană, în timp ce, în tabăra democrată, Hillary Clinton a câştigat în Louisiana, iar Bernie Sanders în Nebraska şi Kansas.

UPDATE. Donald Trump şi Ted Cruz au înregistrat câte două victorii în cursa prezidenţială republicană, în timp ce, în tabăra democrată, Hillary Clinton a câştigat în Louisiana, iar Bernie Sanders în Nebraska şi Kansas.

Donald Trump a câştigat scrutinul republican în statele Kentucky şi Louisiana, în timp ce Ted Cruz a a obţinut victorii în Maine şi Kansas.

În tabăra democrată, Hillary Clinton a câştigat în statul Louisiana, dar Bernie Sanders s-a clasat pe primul loc în Nebraska şi Kansas.

În acest context, Donald Trump a cerut un scrutin pentru departajare cu Ted Cruz, îndemnându-i pe ceilalţi candidaţi să se retragă, conform Mediafax.

"Aş vrea un scrutin direct pentru departajare cu Ted Cruz", a declarat Donald Trump.

La rândul său, Ted Cruz a sugerat că a venit vremea ca Marco Rubio şi John Kasich să se retragă din cursa pentru desemnarea candidatului republican la funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

"Atât timp cât câmpul electoral rămâne divizat, Donald Trump este favorit", a subliniat Ted Cruz.

În momentul de faţă, în tabăra republicană, Donald Trump are 12 victorii, în timp ce Ted Cruz, şase.

În tabăra democrată, Hillary Clinton a câştigat în 11 state, iar Bernie Sanders are şapte victorii.

UPDATE. Miliardarul Donald Trump a câștigat alegerile primare republicane din Kentucky, a doua victorie obținută sâmbătă după cea din Louisiana, potrivit previziunilor televiziunilor americane, informează Agerpres.

Favoritul la învestitură nu a reușit în schimb să se impună în statele Kansas și Maine, celelalte două state în joc, unde a câștigat mai devreme senatorul de Texas Ted Cruz.

Într-un discurs după anunțul victoriei sale în Kentucky, Donald Trump a mulțumit susținătorilor săi din acest stat situat în sud-estul SUA.

UPDATE ORA 05.17 SUA: Trump a câștigat alegerile primare republicane din Louisiana

Miliardarul Donald Trump a câștigat sâmbătă alegerile primare republicane din statul Louisiana (sudul SUA), potrivit proiecțiilor televiziunilor americane, informează agenția DPA.

Aceasta este prima victorie a lui Trump în cele patru scrutine ale partidului sâmbătă, dar el conduce de asemenea în statul Kentucky (sud), în timp ce senatorul de Texas Ted Cruz a câștigat caucusurile republicane în Kansas și Maine.

Trump obține 47% din voturi în Louisiana, a anunțat CNN, în timp ce au fost numărate doar 11% din buletinele de vot, notează DPA.

UPDATE ORA 04.10 SUA: Ted Cruz, învingător în alegerile primare republicane din Maine

Senatorul de Texas Ted Cruz a câștigat alegerile primare republicane în statul Maine, informează agenția DPA citând un anunț făcut de partidul republican din acest stat din nord-estul SUA.

Aceasta este a doua victorie a lui Cruz în caucusul de sâmbătă, obținând 46% din voturi înaintea lui Donald Trump (33%), a guvernatorului de Ohio John Kasich (12%) și senatorului de Florida Marco Rubio (8%).

UPDATE ORA 02.16 SUA/alegeri primare republicane: Ted Cruz a câștigat în statul Kansas (televiziuni)

Senatorul de Texas Ted Cruz a câștigat sâmbătă "caucusul" republicanilor în statul Kansas, cu un avans confortabil asupra miliardarului Donald Trump, potrivit proiecțiilor televiziunilor americane, informează AFP.

Alegerile din această "super-sâmbătă" sunt primele după cele ținute în ziua de "Super Tuesday" (super-marți), când 12 state au votat simultan, consolidând statutul de favoriți pentru republicanul Donald Trump și democrata Hillary Clinton.

Atât democrații cât și republicanii votează în Kansas și Louisiana, în timp ce caucusul republicanilor are loc în Kentucky și Maine, iar democrații au reuniuni similare în Nebraska, notează DPA, conform Agerpres.

Rezultatele sunt așteptate cel mai devreme după ora 19.00 GMT pentru caucusul republican din Kansas, în timp ce pentru statele Maine și Lousiana nu vor veni până la 2.00 GMT duminică.

Deși în tabăra republicană s-a încercat să se prevină ca Trump, un miliardar nou venit, să obțină nominalizarea partidului conservator pentru alegerile din noiembrie, el rămâne cu toate acestea în fruntea sondajelor printre alegătorii republicani.

Printre concurenții săi au rămas senatorii Ted Cruz de Texas și Marco Rubio de Florida, precum și guvernatorul de Ohio John Kasich. Neurochirurgul pensionat Ben Carson s-a retras din cursă în această săptămână.

În această săptămână, atât Mitt Romney cât și John McCain, nominalizările republicane pentru alegerile prezidențiale din 2012 și 2008 respectiv, s-au opus puternic nominalizării lui Trump.

În tabăra democrată, fostul secretar de stat Hillary Clinton conduce în sondaje în fața senatorului de Vermont Bernie Sanders.

Trump are 329 de delegați până în prezent, în comparație cu cel mai apropiat rival al său, Cruz, cu 231, potrivit RealClearPolitics. 1.237 de delegați sunt necesari pentru a câștiga.

Clinton a câștigat 1.058 de delegați — aproape jumătate din numărul necesar — în timp ce Sanders are 431 după Super Tuesday, amintește DPA.