MENIU

SUA trimit membri ai forţelor speciale în Siria împotriva ISIS. Anunțul, făcut de Casa Albă

Statele Unite vor trimite zeci de membri ai unităţilor speciale în Siria, pentru misiuni de consiliere a grupurilor militare implicate în confruntări cu reţeaua teroristă Stat Islamic, a anunţat Preşedinţia SUA. Potrivit unui alt oficial din cadrul Administraţiei Barack Obama, efectivele terestre americane vor colabora cu forţele kurde şi cu grupurile aliate în cadrul Forţelor Democrate Siriene, informează CNN, citat de Mediafax.

"Statele Unite vor trimite mai puţin de 50 de membri ai unităţilor speciale în zone din nordul Siriei aflate sub control kurd. Trupele americane vor oferi asistenţă pe teren miliţiilor kurde şi grupurilor arabe", a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

"Este vorba de o modificare, dar nu de o schimbare fundamentală a strategiei Statelor Unite împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic. Sunt preocupat că Administraţia Obama încearcă să aplice măsuri limitate, care vin prea târziu şi care nu vor face diferenţa. Nu văd nicio strategie în sensul atingerii unui obiectiv, ci un efort de a fugi de un dezastru", a subliniat congresmanul republican, Mac Thornberry, preşedintele Comisiei Forţelor Armate din Camera Reprezentanţilor.

SUA iau în calcul operaţiuni terestre în Irak şi Siria, împotriva jihadiştilor ISIS

 

Secretarul american al Apărării, Ashton Carter, anunţa, zilele trecute, că Statele Unite vor iniţia operaţiuni terestre directe împotriva reţelei teroriste Stat Islamic, în Siria şi Irak.

"Nu vom da înapoi de la a susține atacurile partenerilor noștri împotriva Statului Islamic și vom direcționa aceste misiuni fie prin atacuri aeriene, fie prin acțiuni directe la sol", declara Carter, adăugând că se așteaptă la o intensificare a campaniei aeriene a coaliției internaționale.

Lavrov: Destinul lui Bashar al-Assad trebuie hotărât de poporul sirian

 
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).
 
Armata turcă a atacat recent poziţii ale miliţiilor kurde susţinute de SUA, în nordul Siriei, pentru a opri avansarea acestora spre frontieră. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, avertiza, luni, că armata va lua măsuri împotriva administraţiei kurde din nord-estul Siriei, considerată o "ameninţare".

"Administraţia kurdă din nord-estul Siriei a devenit o ameninţare pentru Turcia. Turcia va face tot ce este necesar pentru contracararea acestei ameninţări. Iniţial, oraşul Tal Abyad a fost ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic; apoi, au abandonat zona şi au intrat militanţii formaţiunii kurde Partidul Uniunii Democrate (PYD)", sublinia Erdogan.

Miliţiile kurde din Siria, susţinute de Statele Unite, au instituit săptămâna trecută o nouă administraţie semiautonomă în zona Tal Abyad, situată în nordul ţării, exact la frontiera cu Turcia. Miercurea trecută, miliţiile kurde siriene anunţau că zona Tal Abyad va avea un statut de semiautonomie faţă de regimul de la Damasc.

"Dar acesta este primul pas spre o regiune independentă", declara Omar Alloush, un oficial kurd din Siria.

Kurzii din Siria au proclamat, din 2013, o zonă semiautonomă formată din trei regiuni siriene - Afrin, Jazeera şi Kobane. Noul nume al regiunii este Rojava, care înseamnă "vest" în limba kurdă.

Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.

Dmitri Rogozin: Rusia ar trebui să își consolideze capacităţile nucleare ca reacţie la acţiunile SUA