MENIU

Statul Islamic a revendicat atentatul din Pakistan, soldat cu 70 de morţi

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat atentatul sângeros comis luni la un spital din orașul pakistanez Quetta (sud-vest), soldat cu 70 de morți, relatează agenția DPA, citată de Agerpres.

O celulă a grupării SI din regiunea Khurassan, ce se întinde în Pakistan și în Afganistan, s-a aflat în spatele atacului, a declarat pentru DPA o sursă apropiată grupării.

La spitalul din Quetta se strânseseră mai mulți avocați pentru a ridica trupul neînsuflețit al șefului Baroului din provincie, care a fost împușcat în aceeași zi.

Stat Islamic a mai revendicat în trecut atacuri în Pakistan, dar acesta este primul revendicat în statul Balucistan (sud-vest).