MENIU

Serghei Lavrov denunţă "ineficienţa" anchetei în cazul avionului malaysian doborât în Ucraina

<p>Fragmentul descoperit pe Insula Reunion aparţine Boeingului care efectua zborul MH370</p>

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a criticat "ineficienţa" investigaţiei în cazul avionului malaysian doborât în estul Ucrainei, reiterând că formarea unui tribunal special ONU nu reprezintă un mecanism adecvat, informează site-ul agenţiei DPA.

 

"Crearea unui tribunal special poate fi folosită ca pretext pentru ascunderea ineficienţei investigaţiei coordonate de Olanda", a declarat Serghei Lavrov în Kuala Lumpur, unde participă la reuniunea Asociaţiei Naţiunilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN), scrie Mediafax.

Rusia a blocat prin veto, săptămâna trecută, un proiect de rezoluţie dezbătut în Consiliul de Securitate ONU privind crearea unui tribunal special pentru judecarea persoanelor responsabile de doborârea avionului de pasageri în estul Ucrainei.

"Consiliul de Securitate ONU nu poate constitui organisme de investigare sau de acuzare, iar doborârea avionului este o faptă penală", a argumentat Lavrov.

Avionul de pasageri al companiei Malaysia Airlines, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a prăbuşit în estul Ucrainei pe 17 iulie 2014, provocând moartea celor 298 de persoane aflate la bord, dintre care 200 erau cetăţeni olandezi.

Proiectul de rezoluţie fusese propus de ţările afectate cel mai mult de incidentul aerian - Olanda, Australia, Belgia, Ucraina şi Malaysia.

Oficialii ucraineni şi occidentali suspectează că avionul de pasageri a fost doborât cu armament rusesc de insurgenţii separatişti din estul Ucrainei.