MENIU

Scandalul insulinei loveşte Franţa, acuzaţiiile vin din Statele Unite

Statul american Minnesota a depus o plângere contra a trei mari companii producătoare de insulină, pe care le acuză că au umflat nejusitificar preţul tratamentului, folosind strategii anticoncurenţiale.

Potrivit procurorului statal american, preţul s-a dublat faţă de 2011, iar faţă de 2002 este aproape triplu, relatează AFP, citând Sience et Avenir. 

"Insulina este o chestiune de viaţă şi de moarte pentru diabetici. Mulţi dintre bolnavi nu-şi pot permite scumpirea abruptă a insulinei, dar nici nu pot renunţa la tratament," a afirmat magistratul american.

Cei trei producători, dintre care unul francez, altul danez şi unul american, ar fi majorat "fraudulos" preţurile oficiale şi le-ar fi acordat disconturi reţelelor farmaceutice. 

În Statele Unite, acestea îşi fixează singure preţurile medicamentelor, în funcţie de cerere şi ofertă, iar apoi negociază decontările atât cu asiguratorii privaţi, cât şi cu programele naţionale de sănătate.

Contactaţi de AFP, oficialii Sanofi, una dintre companiile vizate de pângerea din Statele Unite, au afirmat că acuzaţia nu se susţine şi o vor contesta energic.

Potrivit anchetatorilor amercani, în 2016 cele mai vândute cinci mărci de insulină în SUA au adus încasări de peste 14 milliarde de dolari, din care 6 milliards pentru un singur produs Sanofi.

În Statele Unite, un american din zece este diabetic.

sursă foto: senior.mutuelles-comparateur.fr

Mai multe articole despre:
insulină