MENIU

Război în Ucraina, ziua 111. Bombardamente și explozii în Severodonețk, Zaporojie, Herson și Donețk! Discuții pentru înființarea unui coridor umanitar - LIVE TEXT

Ucraina a ajuns în ziua 111 a războiului. Bombardamentele au continuat și pe parcursul zilei de astăzi, atât în Severodonețk, cât și Herson, Zaporojie și regiunea Donețk, acolo unde cel puțin 5 persoane au fost ucise și alte 22 rănite. Explozii s-au auzit și de cealaltă parte a graniței cu Ucraina, respectiv în orașul rusesc Klintsy din regiunea Bryansk. În tot acest amalgam de informații, vestea bună este legată de faptul că oficialii europeni vor recomanda oficializarea candidaturii Ucrainei de aderare la UE, potrivit unor înalți oficiali europeni, citați de Politico.eu. Decizia ar fi fost luată luni, după o dezbatere a Colegiului Comisarilor, convocată chiar de Ursula von der Leyen, după vizita surpriză pe care a făcut-o la Kiev.

UPDATE 00:00 - Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus, marți seara, că apărarea Donbasului este „vitală”, deoarece rezultatul bătăliei pentru regiunea de est va arăta cursul războiului. El a reiterat că Ucraina are nevoie de arme antirachetă moderne, spunând că nu există nicio scuză pentru amânare.    

UPDATE 23:30 - Preşedintele american, Joe Biden, a dezvăluit marţi un plan occidental de a construi silozuri la frontierele Ucrainei cu scopul de a facilita exportul de cereale împiedicat de o blocadă rusă a porturilor de la Marea Neagra care a provocat o criza globală.

Joe Biden l-a acuzat pe omologul său rus, Vladimir Putin, a cărui armată a invadat Ucraina la sfârşitul lunii februarie, pentru preţurile ridicate la alimente în SUA şi a avertizat că acest plan de a instala noi infrastructuri "ia timp".

UPDATE 23:00 - Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, spune că Londra nu a cerut Rusiei să intervină și că Regatul Unit ar trebui să vorbească cu autoproclamata Republică Populară Donestsk - care nu este recunoscută de Occident. Peskov adaugă că Moscova a fost dispusă să afle dacă Marea Britanie va deschide anchete împotriva Rusiei.

UPDATE 22:00 - Rusia spune că le va oferi trupelor ucrainene ascunse în uzina chimică Azot din Severodonețk șansa de a se preda miercuri dacă își depun armele de la 08:00 ora Moscovei.

UPDATE 21:00 -  Rusia a declarat că va înființa un coridor umanitar pentru a evacua civilii prinși în uzina chimică Azot din Severodonetsk. Cu toate acestea, negociatorii ucraineni și ruși au purtat o serie de discuții de încetare a focului pe parcursul războiului pentru a conveni asupra coridoarelor umanitare pentru civili - dar nu toate au avut succes.

UPDATE 20:00 - 29 de jurnalişti britanici au interzisă intrarea în Rusia. Jurnalistul Guardian Shaun Walker a scris pe Twitter că a fost un sentiment „foarte ciudat” și „trist” să fie trecut pe lista de sancțiuni a Rusiei.  

UPDATE 18:00 - Ucraina a primit „aproximativ 10% din armele” pe care le solicită partenerilor săi occidentali pentru a lupta în teren contra armatei ruse, a indicat marţi Ministerul Apărării ucrainean, informează Agerpres.

UPDATE 21:00 -  Ucraina afirmă că a primit aproximativ 10% din armele pe care le solicită Occidentului.  Ucraina a primit aproximativ 10% din armele pe care le solicită partenerilor săi occidentali pentru a lupta în teren contra armatei ruse, a indicat marţi Ministerul Apărării ucrainean. 

UPDATE 17:00 - Deputat rus: Rusia ar putea retrage recunoașterea independenței Letoniei, Estoniei și Ucrainei. În viitor, Rusia ar putea retrage recunoașterea independenței Letoniei, Estoniei și Ucrainei, a declarat deputatul Dumei de Stat Evgheni Fedorov într-un interviu acordat Sputnik Letonia.

UPDATE 16:45 - Ucraina nu are unde să depoziteze aproape 15 milioane de tone de cereale. Din cauza ocupării temporare a anumitor zone și a posibilităților limitate de export, Ucraina se poate confrunta cu o lipsă de facilități de depozitare pentru depozitarea cerealelor.

UPDATE 13:10  Ucraina returnează 64 de cadavre ale apărătorilor căzuți la Azovstal (Mariupol).

Ministerul ucrainean al Reintegrării Teritoriilor Ocupate Temporar a raportat că un alt schimb de cadavre ale soldaților uciși în luptă a avut loc în regiunea Zaporojie. Ministerul nu a precizat câte cadavre ale soldaților ruși au fost predate la schimb.

UPDATE 13:00 Statul Major: Rusia continuă să ia cu asalt Severodonețkul

Rusia încearcă să câștige un punct de sprijin în centrul orașului Severodonețk, potrivit Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

UPDATE 12:55  Mai multe explozii au fost raportate în Hersonul ocupat.

Potrivit reprorterilor de la Suspilne, pe 14 iunie s-au auzit explozii în orașul ocupat Herson.
Obuzele rusești au provocat 6 incendii și au rănit 2 copii în regiunea Harkov.

Serviciile de Stat de Urgență din Ucraina au declarat că incendiile provocate de bombardamentele rusești în timpul nopții de 13 spre 14 iunie iunie au deteriorat case în trei comunități separate din regiune. Doi copii, de 11 și 17 ani, au fost internați în spital.

UPDATE 12:48  Fregata rusă Amiral Makarov este comandată de un dezertor din Ucraina, originar din orașul Vinnitsa, relatează NEXTA. De pe această navă au fost efectuate lovituri cu rachete de croazieră împotriva Odesei și Nikolaevului.
Potrivit media ucrainene, căpitanul Grigory Breyev și-a trădat jurământul și a dezertat în fața inamicului în 2014.

UPDATE 12:30 Colaboratorul pro-rus Kirill Stremousov amenință că îi va „pedepsi” pe oficialii, profesorii și medicii care refuză să coopereze cu autoritățile de ocupație din regiunea Herson.

UPDATE  12:20 Serviciile de Securitate ucrainene au publicat un întreg video care arată cum ocupanții ruși "demilitarizează" un supermarket din regiunea Sumi, de unde - spun jurnaliștii NEXTA - care precizează și că rușii au fost curând scoși din acel supermarket și conduși în Rusia. 

The Security Service of #Ukraine published an entertaining video of how #Russian occupiers "demilitarized" a supermarket in the #Sumy region, from which they were soon kicked out and driven to #Russia. pic.twitter.com/RBVvOgjrXz

— NEXTA (@nexta_tv) June 14, 2022

UPDATE 12:06 Poliţia de Frontieră anunţă că 7.623 de cetăţeni ucraineni au intrat luni în România, numărul lor fiind în creştere cu 10,5 % faţă de ziua precedentă.

De la declanşarea războiului, în 24 februarie, și până în 13 iunie, ora 24.00, au intrat în România 1.193.693 cetăţeni ucraineni, conform datelor transmise marți de Poliția de Frontieră.

UPDATE 11:50 Un agent rus care a transmis armatei de la Kremlin pozițiile soldaților ucraineni din regiunea Harkov a fost prins de Serviciul de Securitate al Ucrainei. Oficialii au publicat pe canalul oficial de Telegram o înregistrare video cu operațiunea de reținere a acestuia. 

Agentul FSB fusese recrutat online de serviciile speciale, potrivit Serviciului de Securitate de la Kiev. Agentul rus a dezvăluit invadatorilor coordonatele punctelor de control și ale fortificațiilor militare din zona Harkovului. Cel mai probabil, agentul rus va fi o condamnat la 12 ani de închisoare. 

UPDATE 11:14 Fostul președinte rus, Dmitri Medvedev (56 de ani), care ocupă în prezent funcția de vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a transmis un nou avertisment către liderii occidentali, într-un mesaj referitor la războiul din Ucraina. „Călăreții Apocalipsei sunt pe drum”, a scris el, potrivit ziarului spaniol 20minutos, citat de Rador.

UPDATE 10:41 Dmitri Rogozin, directorul general al agenției spaţiale Roscosmos și fost viceprim-ministru rus responsabil de industria de Apărare, a lansat un apel șocant pe contul său de Twitter, cerând comiterea unui genocid în Ucraina. La fel de șocat este și motivul invocat de oficialul rus. 

UPDATE 10:21 Scopul final al președintelui rus, Vladimir Putin, este restaurarea Imperiului Rus, conform unei analize CNN.

Mulți analiști au remarcat una dintre cele mai îndrăznețe afirmații ale liderului de la Kremlin prin care se compara cu Petru cel Mare, țarul modernizator al Rusiei și fondatorul orașului Sankt Petersburg, locul de naștere al lui Putin, care a venit la putere la finalul secolului XVII.

„Petru cel Mare a purtat Marele Război al Nordului pentru 21 de ani. La primă vedere, el era la război cu Suedia pentru a lua ceva de la ea... El nu lua nimic de la altcineva, el recupera. Așa a fost”, a afirmat Putin într-o manieră relaxată și aparent satisfăcută de sine.

UPDATE 10:16 Cheltuielile puterilor nucleare pentru a-şi moderniza arsenalele atomice au crescut cu aproape 9% în 2021, atingând 82,4 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Campaniei Internaţionale pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), citat de France Presse.

UPDATE 10:00 Comisia Europeană va recomanda oficializarea candidaturii la aderare în Uniunea Europeană, potrivit unor înalți oficiali europeni, citați de Politico.eu. Decizia ar fi fost luată luni, după o dezbatere a Colegiului Comisarilor, convocată chiar de Ursula von der Leyen, după vizita surpriză pe care a făcut-o la Kiev.

UPDATE 9:50  O explozie a avut loc în orașul Klintsy din regiunea Bryansk, Rusia. Anterior, o unitate militară din districtul Klintsy a luat foc, o cantitate încă nespecificată de echipamente militare arzând în timpul incendiului.

There was an explosion in the town of Klintsy in the #Bryansk region, #Russia. Earlier, a military unit in the Klintsy district caught fire, burning a lot of military equipment. pic.twitter.com/MZpifqBO3k

— NEXTA (@nexta_tv) June 14, 2022

Informația a fost preluată ulterior și de The Kyiv Independent: Guvernatorul rus spune că regiunea Bryansk a fost bombardată.

Potrivit guvernatorului regiunii Brânsk din Rusia, Alexandr Bogomaz, mai multe case au fost avariate și patru persoane au fost rănite în satul Zaimische, din districtul orașului Klintsy. Presa locale a raportat explozii în apropierea unei baze militare.
Klintsy se află la aproximativ 50 de kilometri de granița Rusiei cu Ucraina.

UPDATE 9:45  Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia conduce operațiuni militare lipsite de succes în Donbas.

Grupul de reflecție american a raportat, pe 13 iunie, că forțele ruse au efectuat atacuri fără succes în apropierea orașelor Popasna, Bakhmut, Izium și Sloviansk.

Potrivit sursei citate, forțele ruse probabil „au organizat activități teroriste” în teritoriile ocupate temporar Melitopol și Berdiansk cu prilejul „Zilei Rusiei”, eveniment celebrat pe 12 iunie. De asemenea, Rusia continuă să desfășoare unități de voluntari și de rezerviști nepregătite pentru a-și consolida forțele armate.

UPDATE 9:30  Forțele ruse au atacat pozițiile armatei ucrainene din regiunea Zaporojie, conform The Kyiv Independent.

Armata Ucrainei relateaz, pe 14 iunie, că forțele ruse au lansat două lovituri aeriene asupra pozițiilor forțelor ucrainene din regiunea Zaporojie.

Satele Kamianske și Mali Scherbaky au fost atacate cu elicoptere Su-25 și Mi-8, în timp ce satul Zelene Pole a fost lovit de elicoptere Ka-52.

UPDATE 9:25 Autoritățile locale din întreaga Rusiei au început să dea jos toate afișele și bannerele cu litera „Z”, simbol al susținerii față de războiul dus în Ucraina.  n lider politic al cărui partid susține "operațiunea specială" inițiată de Vladimir Putin a declarat că a primit ordin de la autoritățile locale să înlăture simbolurile asociate campanie din Ucraina.

UPDATE 9:20 Cel puțin 5 persoane au fost ucise, iar alte 22 au fost rănite,  în urma unor bombardamente puternice în regiunea ucraineană Doneţk, controlată de separatiştii proruşi.

Oficiali separatişti şi agenţiile de presă ruse au raportat mai multe lovituri de artilerie ucraineană, inclusiv asupra unei pieţe, soldate cu cinci morţi între care un copil şi 22 de răniţi, precum şi faptul că un obuz a căzut asupra unei maternităţi din oraşul Doneţk, declanşând un incendiu şi determinând personalul să adăpostească pacienţii la subsol.

UPDATE 8:00 Autoritățile ucrainene au declarat că au descoperit o nouă groapă comună de civili lângă Bucha, în regiunea Kiev. 

Anchetatorii au exhumat șapte cadavre din mormintele improvizate dintr-o pădure din afara satului Vorzel, la mai puțin de 10 km de Bucha, scena presupuselor atrocități rusești anterioare. 

Șeful poliției din regiunea Kiev, Andriy Nyebytov, a declarat: „Aceasta este o altă crimă sadică a armatei ruse”.

Un bărbat, a spus el, „are două răni. A fost împușcat în genunchi cu o armă. A doua lovitură a fost în tâmplă.”

UPDATE 7:30 Toate cele trei poduri către orașul strategic Severodonețk au fost distruse.

Într-un update, luni seară, guvernatorul regiunii Luhansk, Serghei Gaidai, informează că, deși trupele ruse nu au capturat complet orașul, care e în prezent epicentrul luptelor dintre ruși și ucraineni, toate podurile care duc spre centrul regional sunt acum distruse, ceea ce face ca evacuarea localnicilor și transportul de bunuri să fie imposibile.

Locuitorii rămași în oraș supraviețuiesc acum în condiții extrem de dificile, având în vedere bombardamentele intense, a adăugat oficialul ucrainean.

UPDATE 6:48 Președintele Franței, Emmanuel Macron, ajunge, în această seară, în România și va vizita baza Kogălniceanu, unde se va întâlni cu premierul Nicolae Ciucă, potrivit unor surse politice citate de Realitatea PLUS. Va urma apoi, mâine, și o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis. Este primul turneu al preşedintelui francez în sud-estul Europei direct afectat de conflictul declanşat de Moscova la sfârşitul lui februarie.