MENIU

Preşedintele Ungariei, în România, alături de 6 000 de oameni. La ce eveniment a participat

Președintele Ungariei, Ader Janos, însoțit de soția sa, a participat duminică, la Miercurea Ciuc, la dezvelirea grupului statuar care îl reprezintă pe episcopul catolic Marton Aron, evenimentul desfășurându-se în prezența a aproximativ șase mii de persoane.

Manifestările au început la Biserica Sfânta Cruce din Miercurea Ciuc, acolo unde aproape o mie de persoane au participat la o slujbă religioasă și la o ceremonie de miruire, după care toți cei prezenți au pornit într-o procesiune către Piața Libertății, unde este amplasat grupul statuar a lui Marton Aron.

Pe platoul din centrul orașului au venit foarte mulți locuitori din Miercurea Ciuc, dar și din alte localități ale județului, mulți dintre ei fiind îmbrăcați în costume populare secuiești.

În deschiderea evenimentului a fost interpretat vechiul imn secuiesc, după care mai multe oficialități s-au adresat celor prezenți și au vorbit despre personalitatea episcopului catolic Marton Aron, de la a cărui naștere se împlinesc 120 ani.

Președintele Ungariei, Ader Janos, a evocat momente din viața și activitatea episcopului, considerat păstorul tuturor celor lipsiți de drepturi.