MENIU

Președintele Franței, Francois Hollande, denunță linșarea unui tânăr din România

Președintele Franței, Francois Hollande, denunță agresarea unui tânăr din România

Preşedintele Francois Hollande a denunţat, marţi, actele "incalificabile şi nejustificate", care contravin tuturor principiilor pe care se fondează statul francez, după agresarea unui adolescent rom în regiunea pariziană, relatează AFP.

Preşedintele Hollande "cere angajarea tuturor mijloacelor pentru găsirea autorilor acestei agresiuni", a anunţat palatul Elysée.

Tânărul rom în vârstă de 16 ani se afla marţi în comă după ce a fost lovit de circa 12 persoane care îl suspectau de furt, potrivit poliţiei.

Şi premierul francez Manuel Valls a condamnat marţi "cu mare fermitate agresarea acestui tânăr", Darius, un minor rom român în vârstă de 16 ani care se află între viaţă şi moarte după ce a fost linşat la Pierrefitte-sur-Seine vineri, relatează publicaţia Le Monde în ediţia electronică.

Premierul francez a fost contactat de publicaţie, precizează Le Monde. Valls a cerut ca "cei responsabili de acest act inacceptabil să fie găsiţi cât mai rapid, pentru a răspunde de acţiunile lor în faţa justiţiei", adaugă publicaţia.
După patru zile de la linşarea minorului şi după dezvăluirea cazului de către presă, puţini oficiali politici au reacţionat, scrie Le Monde.

Ministrul de Interne Bernard Cazeneuve a condamnat marţi dimineaţa, citat într-un comunicat, "cu cea mai mare fermitate violenţele la care a fost supus adolescentul". El a subliniat că le "revine exclusiv forţelor de securitate să impună respectarea ordinii publice". "Poliţia Judiciară este total mobilizată pentru a face rapid lumină în acest caz, să aresteze autorii faptelor şi să-i aducă în faţa justiţiei", se mai arată în comunicat.

În această fază a investigaţiei, încredinţate Poliţiei Judiciare din departamentul Seine-Saint-Denis, Parchetul de la Bobigny rămâne prudent în legătură cu faptele şi mobilul autrilor. Se ştie, pentru moment, că un grup de persoane s-a dus în tabăra în care locuia Darius împreună cu familia sa, vineri după-amiaza. Potrivit declaraţiilor unor martori, membrii grupului erau înarmaţi cu "arme lungi" şi ar fi deschis focul fără să rănească pe cineva, după care l-au urcat pe minor la bordul unui automobil Renault Clio, către ora locală 17.30 (18.30, ora României).

Darius se afla marţi între viaţă şi moarte, după ce a fost linşat vineri, la Pierrefitte-sur-Seine, în departamentul Seine-Saint-Denis. Minorul, originar din România, a fost găsit inconştient către ora locală 23.30 (sâmbătă, 1.30, ora României), de către trecători, într-un cărucior de la un supermarket, abandonat la marginea drumului naţional numărul 1, la nivelul cartierului Cité des Poètes.

După ce l-au întins pe asfalt şi au încercat să-l resusciteze, martorii au chemat salvarea. Minorul, care prezenta fracturi multiple la nivelul capului, a fost condus la Spitalul Delafontaine, la Saint-Denis, de unde a fost transferat la Spitalul Lariboisière de la Paris. I-a fost indusă o stare de comă artificială, iar prognosticul său vital este angajat. Niciun suspect nu a fost arestat până marţi, însă au fost audiaţi numeroşi martori începând din weekend şi sunt analizate înregistrări ale camerelor de supraveghere din zonă.

Potrivit unor surse judiciare citate de Le Monde, este vorba despre patru răpitori. Vardu, proprietarul român al unui garaj situat lângă tabără, a declarat pentru publicaţie că soţia sa l-a chemat atunci când s-au produs faptele, avertizându-l că un grup de aproximativ zece tineri care purtau cagule creau probleme în apropierea taberei.

După câteva ore de la venirea tinerilor, mama lui Darius a primit un apel de pe telefonul fiului ei. Ea a chemat poliţia către ora locală 22.30 (23.30, ora României), afirmând că interlocutorul i-a cerut o răscumpărare în valoare de 15.000 de euro în schimbul eliberării minorului. O oră mai târziu, Darius era găsit între viaţă şi moarte la marginea drumului. Urme de funingine prezente pe corpul victimei îi determină pe anchetatori să credă că tânărul a fost dus într-o pivniţă, unde a fost bătut.

Una dintre "ipotezele serioase" explorate de către Poliţia Judiciară vizează represalii după o tentativă de furt prin efracţie în cartierul Cité des Poètes. Autorul acestei spargeri, a cărui descriere ar putea corespunde celei a lui Darius, a fost pus pe fugă de către proprietarul apartamentului, tot un minor. A fost depusă o plângere în acest sens, potrivit Le Monde.

Minorul rom nu a fost condamnat niciodată, potrivit unor surse judiciare citate de publicaţie. Însă el este cunoscut de către serviciile de poliţie, între altele pentru furturi şi o spargere. Potrivit primarului din Pierrefitte-sur-Seine Michel Fourcade, minorul ar fi fost arestat în mai multe rânduri. Potrivit lui Vardu, care se află în Franţa de trei ani, Darius ar fi comis mai multe furturi - "ceasuri, bijuterii şi argint" - în cartier.

Mai multe articole despre:
Franţa rom François Hollande