MENIU

Petro Poroșenko, discurs în limba română: În Republica Moldova mă simt ca acasă

Petro Poroșenko, discurs în limba română: În Republica Moldova mă simt ca acasă 

Președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a declarat, joi, într-un discurs susținut în limba română, cu ocazia unei vizite în Republica Moldova, că se simte, pe teritoriul acestui stat, ca acasă și asigurat că "Ucraina a fost, este și va rămâne un partener credibil și de nădejde al poporului moldovenesc", se precizează într-un comunicat transmis de Guvernul de la Chișinău, informează Agerpres.

"Stimați prieteni, sunt foarte bucuros să mă aflu în această vizită pe acest meleag frumos — Republica Moldova. Mă simt ca acasă! (...) Și Ucraina, precum și poporul ucrainean, a fost, este și va rămâne un partener credibil și de nădejde al poporului moldovenesc. Sunt sigur că împreună vom reuși să înfruntăm toate obstacolele din calea noastră din viitor. Cred într-un viitor liber, democrat și prosper pentru noi toți în larga familie europeană", a afirmat liderul de la Kiev, citat în comunicat.

Alături de șeful statului ucrainean, la eveniment s-a aflat și prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă, care a transmis la rândul său un mesaj, în română și ucraineană:

"Stimate domnule președinte Poroșenko, dragă Petro, bine ai revenit în Moldova! Bine ai venit la Bălți!", a spus Leancă.

De asemenea, șeful Guvernului de la Chișinău a menționat că președintele Ucrainei reprezintă o speranță pentru majoritatea ucrainenilor, aceea de a trăi într-o țară democratică, liberă, europeană, corectă și decentă.

"Ucraina are un proiect de dezvoltare și, prin urmare, există un scop și un viitor. Și acest proiect de dezvoltare este integrarea europeană. Acest proiect de modernizare europeană este și obiectivul nostru, al Republicii Moldova. Sunt foarte bucuros că în ultimul an, în relațiile dintre cele două țări s-a stabilit un dialog strâns, dialog de intensitate fără precedent. Anume așa trebuie să se comporte vecinii — să se înțeleagă și să se sprijine reciproc", a precizat Iurie Leancă.

Mai multe pe Agerpres.