MENIU

Paris, capitala în care bicicliştii pot trece pe roşu, în anumit condiţii

Posibilitatea ca bicicliștii să treacă pe roșu în anumite condiții va fi generalizată progresiv la Paris începând de la jumătatea lunii iulie, a anunțat primăria capitalei franceze, preluată de lepoint.fr.

Potrivit primăriei pariziene, faza de experimentare a arătat că ,, nu există riscuri majore de accidente în cazul în care bicicliştii trec pe roşu,, și, în plus, duce la ,,evitarea unor conflicte între biciclişti și vehiculele oprite la semafor, mai ales în cazul unghiului mort''.

Municipalitatea le amintește însă bicicliştilor că este necesar ,,să respecte în orice împrejurare prioritatea acordată altor parteneri din trafic, îndeosebi pietonilor cărora trebuie să li se cedeze mereu trecerea''.

Primăria capitalei franceze va instala, în câteva zile, panouri care îi vor avertiza pe cicliști că pot trece pe roșu și merge la dreapta în cazul unei intersecții în cruce sau la dreapta și înainte în intersecțiile în formă de T.  Astfel de panouri vor fi instalate  în 1.805 intersecții din Paris, a spus Christophe Najdovski, adjunctul primarului care răspunde de transporturi. Acest tip de panouri a fost experimentat cu succes în arondismentul al X-lea, a adăugat el.

 

Mai multe articole despre:
null