MENIU

Oficial al Pentagonului: Israelul l-a eliminat pe Khamenei, nu SUA

Un oficial al Pentagonului susține că Israelul l-a ucis pe Khamenei, nu SUA.

Un oficial de rang înalt al Pentagonului a declarat că eliminarea ayatollahului Ali Khamenei a fost rezultatul unor „operațiuni israeliene”, subliniind că obiectivul principal al Statelor Unite rămâne limitarea capacităților militare ale Iranului.

Afirmația a fost făcută de Elbridge Colby, subsecretar pentru politica de apărare, în timpul unei audieri în Comisia pentru forțele armate din Senatul SUA, potrivit Agence France-Presse. Oficialul a explicat că operațiunile americane sunt concentrate pe reducerea capacității Iranului de a proiecta putere militară împotriva Statelor Unite și a aliaților săi, în special asupra bazelor americane din Orientul Mijlociu.

Un oficial al SUA susține că Israelul l-a ucis pe Khamenei, nu SUA

 Printre principalele ținte se află forțele de rachete ale Iranului, despre care Colby a spus că „au crescut în mod semnificativ și reprezintă o amenințare”, dar și componente ale marinei iraniene. În timpul audierii, senatorul Jack Reed a întrebat de ce „primul obiectiv în această campanie a fost atacarea și eliminarea (ayatollahului) Khamenei și a liderilor-cheie ai regimului”.

Colby a răspuns: „Acestea au fost operațiuni israeliene”. Președintele Donald Trump sugerase anterior că SUA nu urmăresc schimbarea regimului de la Teheran, deși a îndemnat populația iraniană la revoltă după înlăturarea liderului suprem.

Mai multe articole despre:
ali khamenei sua israel iran