MENIU

Noua Comisie Europeană și-a intrat în drepturi. Ce a transmis Juncker

Noua Comisie Europeană prezidată de Jean-Claude Juncker și-a intrat oficial în drepturi sâmbătă și își va începe efectiv activitatea de luni având drept prioritate relansarea creșterii și impulsionarea pieței muncii, relatează AFP.

"Acum, trebuie să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de treabă", a declarat Juncker într-un comunicat ce marchează debutul mandatului său de cinci ani. "Provocările Europei nu pot aștepta", a adăugat el, pledând pentru "un nou început". Un plan de investiții în valoare de 300 de miliarde de euro, criza cu Rusia, negocierile comerciale cu Statele Unite ale Americii, riscul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană — acestea sunt principalele dosare ce vor fi moștenite de la Comisia Barroso și care vor trebui gestionate. Conflictul din Ucraina, care domină agenda externă a CE de mai multe luni, va rămâne cel mai probabil în centrul preocupărilor acesteia, în contextul în care rebelii proruși organizează duminică alegeri în regiunile estice separatiste.

 Mai multe pe Agerpres