MENIU

NEGOCIERI CU MLADICI

Generalul fugar s-ar putea preda de bunăvoie la Haga

Autorităţile sârbe negociază cu generalul fugar Radko Mladici predarea de bunăvoie către Tribunalul Penal Internaţional de la Haga.

Potrivit fostului comandant al Poliţiei de la Belgrad, tratativele s-ar afla într-o fază decisivă, dar liderul militar al sârbilor din Bosnia ar fi pus o serie de condiţii. Mladici doreşte garanţii financiare şi, totodată, amnistie pentru toţi cei care l-au adăpostit şi pentru familiile acestora.

Împreună cu fostul lider politic al sârbilor bosniaci, Radovan Karadzici, aflat şi el în libertate, Radko Mladici este acuzat de genocid, respectiv implicare în masacrarea, în timpul războaielor de purificare etnică din perioada 1992-1995, a 8.000 de musulmani, la Srebreniţa, şi moartea a 10.000 de civili în timpul asediului de la Sarajevo.

Pentru imaginea Guvernului de la Belgrad, ar fi esenţial ca Mladici să se predea de bunăvoie, şi nu în urma unei acţiuni de comando care ar putea produce victime, a mai afirmat fostul şef al Poliţiei de la Belgrad.

Al doilea subiect delicat al negocierilor este mărturia pe care o va depune Mladici la Haga.
Generalul cunoaşte bine rolul jucat de armata fostei Iugoslavii în războaiele din Balcani, fiind probabil ca nici autorităţile militare actuale să nu dorească dezvăluirea unor fapte din acea perioadă.

Conducerea de la Belgrad a fost, de multe ori, acuzată că ar cunoaşte ascunzătorile lui Mladici, dar că nu doreşte să-l captureze.
Mai multe articole despre:
Bosnia Mladici Haga