MENIU

NATO ne cere să creştem bugetul Apărării. Anders Fogh Rasmussen ajunge joi la Bucureşti

<p>Guvernul şi preşedintele, acord pentru creşterea cheltuielilor cu Apărarea</p>

Statele membre NATO central şi est-europene trebuie să suplimenteze bugetele alocate apărării, după ce le-au redus în ultimii ani, în contextul în care Rusia a majorat semnificativ bugetul militar, recomandă secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen.

"Bugetul militar al Rusiei a crescut de peste zece ori în termeni reali în ultimii cinci ani", a declarat Rasmussen la o conferinţă pe teme de securitate desfăşurată în Slovacia.

"În schimb, numeroase state NATO au redus bugetele militare cu peste 20 la sută în aceeaşi perioadă. Aceste reduceri au fost semnificative în special aici, în centrul şi estul Europei. Acest lucru este ineficient. Acum a venit vremea să oprim reducerile şi să începem inversarea acestei tendinţe", a insistat Rasmussen, citat de Reuters.

Secretarul general al NATO a notat că Rusia nu şi-a îndeplinit angajamentele asumate cu ocazia reuniunii de la Geneva pe tema crizei din Ucraina.

"Judecând după acţiunile Rusiei, obiectivul este evident. Rusia încearcă să instituie o nouă sferă de influenţă, sfidând dreptul internaţional şi acordurile fundamentale pe care Moscova le-a semnat. Această situaţie va avea implicaţii pe termen lung pentru securitatea noastră şi necesită soluţii pe termen lung", a subliniat secretarul general NATO.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, face, joi şi vineri, o vizită în România, potrivit unui comunicat al Alianţei Nord-Atlantice.

Oficialul NATO va fi primit de preşedintele Traian Băsescu.

Totodată, Rasmussen se va întâlni cu premierul Victor Ponta, cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi cu ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Conform comunicatului, întrevederea dintre Traian Băsescu şi Anders Fogh Rasmussen va fi urmată, vineri, de o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

Surse politice precizaseră anterior pentru MEDIAFAX că secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, va face o vizită în România, în perioada 15-16 mai.

Aflat la final de mandat, Anders Fogh Rasmussen, efectuează în această perioadă vizite în mai multe state europene.

Mai multe articole despre:
NATO Apărare cheltuieli Anders Fogh Rasmussen