MENIU

Merkel: "Europa este vulnerabilă în criza refugiaților. Nu avem controlul pe care ni l-am dori"

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat, luni, că Europa a fost "vulnerabilă" în criza refugiaților întrucât nu a reușit să controleze situația în măsura în care și-ar fi dorit. În acest context, cancelarul german a punctat faptul că moneda euro și libertatea de circulație în Europa au fost "legate direct", potrivit HotNews.ro.

"Acum, dintr-o dată, ne confruntăm cu provocarea pe care o reprezintă refugiații care vin în Europa și suntem vulnerabili pentru că nu avem, încă, ordinea și controlul pe care ni le-am dori", a declarat Merkel într-o conferință de presă la Mainz, în apropiere de Frankfurt, potrivit Reuters.

Angela Merkel și-a înăsprit, recent, tonul cu privire la refugiați, cancelarul german pronunțându-se, sâmbăta trecută, pentru înăsprirea legislației privind expulzarea solicitanților de azil care sunt condamnați de justiția germană, chiar și în cazul celor condamnați la pedepse cu suspendare.

În Germania au sosit 1,1 milioane de solicitanți de azil în 2015. Violențele de la Koln și din alte orașe germane din noaptea de Anul Nou au creat o undă de șoc în Germania și au dat amploare criticilor la adresa politicii de deschidere față de migranți, manifestată de cancelarul Angela Merkel.