MENIU

Evenimente dramatice în Gabon. Lovitura militară de stat ”a eșuat”. Ce se întâmplă

O lovitură de stat militară a eșuat în Gabon, statul vest african bogat în resurse petroliere, relatează BBC.

Militarii din Gabon au anunțat luni dimineață că au organizat o lovitură de stat pentru a ”restaura democrația”, în țara condusă de 50 de ani de aceeași familie. Armata a preluat controlul radioului național la primele ore ale zilei de luni pentru a citi o declarație privind instituirea unui ”Consiliu de Restaurație Națională”. Tancuri și vehicule blindate putea fi văzute pe străzile capitalei Libreville.

Câteva ore mai târziu, calmul a ''revenit'' şi autorităţile au preluat situaţia ''sub control'', potrivit ministrului comunicaţiilor şi purtător de cuvânt al guvernului, Guy-Bertrand Mapangou, notează Agerpres. Acesta a spus că au fost cinci membri ai unui comandou care preluaseră controlul radio-televiziunii, dintre care patru au fost arestaţi şi al cincilea a fugit.

Forţele de securitate au fost desfăşurate în capitală şi vor rămâne acolo şi în zilele următoare pentru a menţine ordinea, a mai afirmat oficialul gabonez.

Frontierele au rămas deschise, în schimb internetul era tăiat la Libreville, după cum a constatat corespondentul AFP, care a auzit şi focuri de armă în zona radio-televiziunii şi a observat mişcări de blindate pe principalele bulevarde din Libreville.

Acelaşi corespondent afirmă că zeci de tineri au incendiat o maşină şi cauciucuri într-un cartier din apropierea radio-televiziunii, aparent dând curs apelului la revoltă lansat de pucişti, iar forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru a dispersa manifestanţi.

Tentativa de lovitură de stat a fost condamnată de Uniunea Europeană, Uniunea Africană şi de Franţa.

Președintele Ali Bongo a preluat puterea în 2009, după 40 de ani în care țara a fost condusă de tatăl său.

În 2016, el a câștigat un nou mandat, în urma unui scrutin marcat de violențe și de acuzații de fraudă.

Bongo a suferit un infarct în octombrie 2018, iar zvonurile privind starea sa de sănătate precară s-au întețit. La fel și criticile la adresa guvernării.

Vineri, un ziar național a fost suspendat după ce a afirmat, într-un articol, că țara este ”pe pilot automat” și că premierul ar trebui să fie numit lider interimar.

Mai multe articole despre:
Gabon Ali Bongo