MENIU

Inundaţii CATASTROFALE în Brazilia, cu câteva zile înainte de CUPA MONDIALĂ 2014

Inundaţii lângă oraşul unde joacă Spania

CUPA MONDIALĂ 2014. Furtunile şi ploile abundente care s-au abătut în cursul weekendului în statul Parana (sudul Braziliei) s-au soldat cu cel puţin nouă morţi şi şase dispăruţi, în timp ce 79 de oraşe sunt vizate de stare de urgenţă, au anunţat luni autorităţile locale.

Inundaţii grave au avut loc în centrul şi în sud-estul statului Parana, a cărui capitală, Curitiba, este unul dintre cele 12 oraşe-gazdă ale Campionatului Mondial de Fotbal 2014, care va începe joi, informează Mediafax.

Acest oraş, în care naţionala de fotbal a Spaniei a sosit duminică seara, a fost mai puţin afectat în comparaţie cu altele.

"Întregul guvern s-a mobilizat pentru a ajuta populaţia în acest moment dificil", a declarat luni guvernatorul statului Parana, Beto Richa, care a decretat stare de urgenţă în 79 de oraşe, unde peste 55.000 de persoane au casele inundate.

El a deblocat şase milioane de reali (aproape două milioane de euro) pentru ajutorarea sinistraţilor şi restabilirea furnizărilor de curent electric şi apă potabilă.

De asemenea, Beto Richa a fost asigurat de preşedinta Braziliei, Dilma Rousseff, "de tot sprijinul necesar în vederea salvării şi adăpostirii sinistraţilor".

"Populaţia s-a mobilizat, dar disperarea este foarte mare; ploile au afectat toate păturile sociale", a afirmat Cesar Fabris, un locuitor din comuna Rebouças, citat de portalul de ştiri G1 de Globo.

În urma ploilor puternice, volumul de apă de la celebrele cascade din apropierea Foz do Iguaçu, la frontiera cu Argentina, era de 30 de ori mai mare decât în mod normal luni, cu 47,5 milioane de litri de apă pe secundă, potrivit companiei Copel.

Administraţia Parcului Naţional Iguaçu a interzis accesul la pasarelele turistice şi plimbările cu vaporul.

În statul vecin Santa Catarina, 24 de oraşe au fost inundate şi cel puţin 16.000 de persoane afectate. La Blumenau, nivelul râului Itajai Açu, care traversează oraşul, a crescut cu zece metri.

Circulaţia rutieră a fost interzisă pe nouă drumuri.

În statul Rio Grande do Sul, în sudul Braziliei, un crater de 70 de metri a apărut pe un drum din cauza ploilor care au avut loc duminică şi două maşini au fost înghiţite, dar pasagerii au scăpat cu răni uşoare, potrivit G1.