Imposibila redesenare a granițelor în Balcani
În urmă cu 10 ani Kosovo și-a proclamat independența față de Serbia. Albanezii de acolo, care reprezintă majoritatea populației, sărbătoresc încă de atunci. Dar sârbii din Kosovo, dintre care cei mai mulți trăiesc în enclave, nu o fac. Serbia nu recunoaște Kosovo, care era anterior provincia ei sudică, iar sârbii din Kosovo încă se mai consideră cetățeni ai Serbiei. Situația este tipică pentru Balcani, o regiune în care granițele sunt, sincer, o harababura, scrie The Economist, citat de Rador.
Așadar avem sârbi care trăiesc în Kosovo și în Bosnia-Herțegovina, unde au propria lor republica (Republika Srpska), albanezi și bosniaci (musulmani) care trăiesc în Serbia și greci care trăiesc în Albania. Autoritățile sârbe au propus recent omologilor lor albanezi din Kosovo o discuție privind un schimb de teritorii. Este această o idee bună?, se întreabă The Economist într-o analiză citată de Rador.
În 1923 Grecia și Turcia au convenit să facă un schimb de populație de aproximativ 2 milioane de oameni. Cetățeni creștin-ortodocși, vorbitori în principal de greacă, ai Turciei au fost trimiși în Grecia, iar musulmani din Grecia au fost trimiși în Turcia. A fost o strămutare brutală, dar, remarcă apărătorii ideii, Grecia și Turcia nu au mai avut de atunci nici un război. Singurul loc în care au mai luptat grecii cu turcii a fost Cipru, acolo unde populațiile au rămas amestecate. Acest fapt i-a inspirat pe naționaliștii din Balcanii Occidentali. Între 1918 și anii '50 mulți musulmani din Iugoslavia au fost încurajați să plece în Turcia.
Însă la momentul colapsului Iugoslaviei, în anii '90, țară încă mai conținea o mixtură de populații foarte diverse. Liderii din războaiele iugoslave au privit epurarea etnică drept cea mai bună cale de a crea noi state-națiune nepopulate cu minorități având potențialul de a crea probleme. Până în 1995 regiuni istoric populate de sârbi din Croația fuseseră depopulate și, similar, sute de mii de sârbi, croați și bosniaci au fost izgoniți din casele lor din Bosnia. Însă statele care au rezultat de pe urmă imploziei nu au cuprins cu acuratețe exclusiv sârbi, croați, bosniaci și așa mai departe. Nenumărați sârbi au fugit din Kosovo după războiul de acolo, însă aproximativ 120.000 au rămas.
Autoritățile sârbe vor să discute atribuirea părții de nord a Kosovo Serbiei, în schimb regiuni ale Serbiei locuite de albanezi urmând să treacă la Kosovo. Susțînătorii unei astfel de "curățări a hărții" afirmă că statele mulți-etnice eșuează în Balcani. Însă ei ignoră faptul că, odată ce guvernelor vor porni pe această cale, procesul nu poate avea un final evident și el nu ține cont nici de drepturile omului, în raport cu toți cei implicați.
Dacă Serbia și Kosovo vor începe discuții serioase despre o redesenare a graniței lor, impactul asupra comunităților din Balcani, dincolo de cele afectate direct în Serbia și Kosovo, ar putea fi unul profund. Liderii sârbilor bosniaci ar organiza un referendum privind viitorul Republicii Srpska; croații bosniaci le-ar urmă exemplul; bosniacii ar lupta atunci împotriva dezmembrării țării lor comune. Peste granița, Serbia ar începe să-i reprime pe naționaliștii bosniaci din Sandzak, care visează să incorporeze regiunea într-o Bosnia Mare. Între timp, albanezii din vestul Macedoniei și din Muntenegru ar cere să se unească cu o Albania Mare. Adepții ideii ar dori de asemenea să incorporeze și unele porțiuni din nordul Greciei, în vreme ce naționaliștii greci ar revendică o parte din sudul Albaniei.
Una dintre ironiile legate de acest schimb propus este aceea că sârbii din Kosovo trăiesc în cea mai mare parte în enclave din sudul țării. Astfel că în urmă unui acord ei n-ar ajunge să trăiască în Serbia și ar fi probabil nevoiți să-și abandoneze casele, dacă nu vor fi expulzați. Însă e posibil că responsabilii sârbi să fie mai puțîn preocupăți de compatrioții lor și mai interesați să facă pași în direcția recunoașterii Kosovo - inlesnindu-și astfel dorită accedere în UE.
Poate că pe ei nu-i preocupă faptul că un schimb de teritorii în Balcanii Occidentali ar avea ramificații enorme. Naționaliștii maghiari, la urmă-urmei, rămân încă neimpacati cu pierderea Transilvaniei în favoarea României, iar naționaliștilor români le-ar plăcea să-și modifice frontierele pentru a încorpora Moldova. Există un motiv pentru care termenul de "balcanizare" are o conotație negativă. Cât despre UE în general, diminuarea relevanței granițelor naționale pare mai înțeleaptă decât modificarea lor și, după cum se exprimă un demnitar UE, "deschiderea porților iadului", scrie The Economist, citat de Rador.