MENIU

Franţa şi România susţin unitatea statelor UE pe tema sancţiunilor aplicate Rusiei

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene Harlem Désir

Secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Harlem Désir, s-a întâlnit marţi cu şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, cu care a discutat despre relaţia bilaterală Paris-Bucureşti, viitorul Republicii Moldova şi criza din Ucraina. Evenimentul urmează participării celor doi demnitari, în calitate de co-președinți, la reuniunea Grupului pentru Acțiunea Europeană a Republicii Moldova (GAERM), desfășurată la Chișinău, la 1 septembrie 2014.

Oficialul francez şi cel român au discutat despre criza din Ucraina împărtășind preocuparea deosebită față de agravarea situației din regiune și de încălcările normelor de drept internațional. Désir şi Corlăţean "au susținut ferm necesitatea de solidaritate și unitate a statelor membre UE, inclusiv în problema sancțiunilor, în vederea identificării unei soluții politice", anunţă un comunicat MAE. 

Cei doi miniştri au abordat şi subiectul aderării României la Spațiul Schengen și perspectiva obținerii de rezultate, conform soluției în două etape.

"Désir a mai purtat convorbiri cu omologul său, George Ciamba, secretar de stat, şeful Departamentului pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, oficialul francez a participat la începerea anului școlar la Liceul Francez „Anna de Noailles” din București. Totodată, secretarul de stat Harlem Désir a vizitat Centrul integrat de tehnologii fotonice avansate cu laser (CETAL) de la Măgurele şi sediul proiectului Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics (ELI-NP). În încheierea vizitei sale, Harlem Désir a avut o întâlnire cu reprezentanții comunității franceze și ai principalelor firme franceze din România.”, anunţă un comunicat al ambasadei Franţei la Bucureşti.