MENIU

Fiul lui Jackie Chan, condamnat la închisoare pentru posesie de droguri

Fiul lui Jackie Chan, condamnat la închisoare pentru posesie de droguri

Jaycee Chan, fiul starului din filme cu arte marțiale Jackie Chan, a fost condamnat, vineri, la Beijing, la șase luni de închisoare pentru posesie și consum de droguri, informează AFP și Xinhua.

Pentru acuzația de găzduire de consumatori de droguri, el a fost condamnat la plata unei amenzi în valoare de 2.000 yuani (326 dolari americani).

Jaycee Chan, actor și cântăreț, a fost arestat în august în capitala chineză în compania actorului taiwanez Kai Ko, de 23 de ani. Cei doi tineri au recunoscut în fața polițiștilor că au consumat marijuana. Cazul, foarte mediatizat, a făcut senzație pe rețelele de socializare.

În cadrul audierii de vineri, care a durat mai puțin de jumătate de oră, Jaycee Chan a pledat vinovat, a informat completul care l-a judecat, într-un comunicat publicat pe contul său de microblogging.

Fiul starului din Hong Kong a fost arestat în cadrul unei ample campanii a guvernului chinez care vizează în special stoparea consumului de droguri și prostituția. De la începutul anului, autoritățile chineze au arestat cel puțin zece celebrități surprinse cu droguri.