MENIU

Euronews: România poate deveni nodul energetic al Uniunii Europene

<p>Euronews: Rom&acirc;nia, un posibil viitor nod energetic al Europei </p>

După ce a descoperit, în anul 2012, un imens zăcământ de gaze naturale, în platoul continental românesc al Mării Negre, compania OMV Petrom a identificat recent și un zăcământ de petrol, tot în platoul continental, dar mai aproape de litoralul românesc, iar aceste descoperiri ar putea redesena harta energetică a Europei, se arată într-un reportaj difuzat, vineri, de Euronews, citat de Agerpres.

"Prin exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, România ar putea să nu mai aibă nevoie de importuri, iar în eventualitatea în care zăcămintele vor fi mai semnificative decât se estimează în prezent, atunci hidrocarburile extrase ar putea acoperi o parte din nevoile europene", explică Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, citată de Euronews.

România obține din resurse proprii cea mai mare parte a gazelor naturale de care are nevoie, astfel că importă din Rusia mai puțin de 20% din necesar, iar în condițiile în care încrederea în partenerul rus scade tot mai mult, noile zăcăminte offshore s-ar putea dovedi vitale, notează Euronews.

În opinia profesorului Silviu Neguț, unul dintre cei mai apreciați experți români în geopolitică, România poate deveni nodul energetic al Uniunii Europene, cu condiția depășirii unui obstacol, și anume "acțiunea agresivă a Rusiei pentru a controla toată energia în regiunea Mării Negre".

"Cred că Uniunea Europeană trebuie să reacționeze ca un bloc regional unit. Aceasta este singura soluție", punctează profesorul Neguț, citat de postul european de știri.

 

Mai multe pe Agerpres.