MENIU

Estonia, decizie radicală la nivelul frontierei. Cum se va apăra în fața amenințărilor Moscovei

Ministerul de Interne estonian, a anunțat, joi, că a luat decizia de a instala un gard de-a lungul graniței sale cu Rusia, pentru a consolida protecția acestei frontiere externe a Spațiului Schengen, în care este membră. Gardul cu sârmă ghimpată, înalt de 2,5 metri, va fi instalat pe circa 110 kilometri de frontieră ruso-estoniană, cu excepția zonelor de mlaștină.

"Construcția sa va demara în 2018", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Toomas Viks.

Gardul "va constitui unul din elementele unui dispozitiv tehnic de supraveghere, asigurând 24 de ore din 24 protecția frontierei Estoniei și a spațiului Schengen" începând din 2019, a spus purtătorul de cuvânt.

"Informațiile colectate prin instalațiile tehnice vor putea fi folosite așa cu este prevăzut în caz de criminalitate transfrontalieră, cum sunt trecerea ilegală a graniței, contrabanda și traficul de ființe umane", a adăugat Toomas Viks.

Finlanda, incapabilă să apere țările baltice: În fața unei agresiuni a Rusiei, nu putem da garanții

 

Estonia discută despre construcția acestui gard încă de anul trecut, după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia în aprilie 2014 și amplificarea tensiunilor în regiune, în contextul luptelor din estul Ucrainei între separatiștii proruși și trupele Kievului, a adăugat sursa citată.

Cele trei țări baltice, aflate sub ocupație sovietică până în 1991, sunt îngrijorate de ambițiile Moscovei în regiunea baltică. Estonia și Letonia se tem în special de o destabilizare legată de importanta lor minoritate rusofonă, care constituie un sfert și, respectiv, o treime din populație.