MENIU

Un elicopter s-a prăbuşit şi a explodat în Norvegia. Cel puţin 11 morţi. UPDATE

Un elicopter s-a prăbuşit lângă oraşul norvegian Bergen, la bordul aeronavei aflându-se 13 oameni, informează BBC.

UPDATE 17:00 Unsprezece dintre cele 13 persoane aflate la bordul elicopterului care s-a prăbușit vineri, în largul coastei vestice a Norvegiei, au fost găsite moarte, relatează AFP și Reuters, citându-i pe salvatori.

Căutările pentru descoperirea celorlalte două persoane continuă, a declarat un purtător de cuvânt al salvatorilor, relatează Agerpres.

Elicopterul, un aparat de tip Super Puma care s-a prăbușit în imediata apropiere a coastei vestice a Norvegiei în timp ce se întorcea de pe o platformă petrolieră, avea la bord 11 norvegieni, un britanic și un italian, a anunțat Centrul de coordonare a operațiunilor de salvare din sudul Norvegiei de la Sola.

"Am găsit cadavre, dar nu putem avansa un număr", declarase anterior polițistul Morten Kronen, din cadrul poliției din Bergen, pentru ziarul local Bergens Tidende.

Elicopterul se întoarcerea de pe platforma petrolieră Gullfaks B, operată de de compania Statoil, din Marea Nordului, când s-a prăbușit. "Rotorul cu elice a fost descoperit, în timp ce alte părți din elicopter se află la 6-7 metri sub apă", a spus Anders Bang Andersen, din cadrul Centrului de coordonare a operațiunilor de salvare din sudul Norvegiei.

La bordul elicopterului se aflau 11 pasageri și doi membri ai echipajului, au anunțat Statoil și salvatorii.

Elicopterul prăbușit este un model Eurocopter EC225, fiind operat de firma CHC Helicopter Service, potrivit Autorității aviatice civile din Norvegia. 'Au existat provocări cu acest model de elicopter în 2012, când s-au identificat erori la cutia de viteze. Acest model a avut restricții de zbor în 2012 și 2013', a precizat instituția.

Ziarul norvegian Aftonbladet relatează că aeronava se deplasa din Bergen către Brage.