MENIU

Două incidente armate în SUA, în același oraș. 12 persoane au fost rănite

Poliţia din Miami, statul Florida a anunţat că anchetează două incidente armate separate survenite duminică seara în care au fost rănite 12 persoane.

Potrivit autorităţilor, primul incident s-a produs în jurul orei locale 19:00 (00:00 GMT). Opt persoane au fost rănite, dintre care şase grav, după ce doi indivizi neidentificaţi au deschis focul în apropiere de un teren de baschet din zona Little River Park, a relatat NBC News. Unul dintre răniţi are 16 ani, scrie NBC.

Alte patru persoane au fost rănite într-un incident armat separat raportat câteva minute mai târziu, în cartierul Allapattah din Miami, victimele fiind transportate la spital în stare stabilă.

„Ofiţerii mei sunt la locul unor împuşcături tragice în care au fost implicaţi tineri. Acest tip de violenţă armată trebuie să înceteze”, a transmis pe Twitter directorul Departamentului de poliţie din Miami-Dade, Alfredo Ramirez.

Poliţia încă nu a stabilit dacă există sau nu o legătură între cele două incidente, menţionează NBC.