MENIU

Descoperire tulburătoare într-o "capsulă a timpului" deschisă după 130 de ani

Descoperire tulburătoare într-o

O capsulă a timpului, care s-a odihnit timp de mai bine de 130 de ani în soclul statuii unui general confederat - ulterior demontată, a fost deschisă, miercuri, dezvăluind cărţi, un plic de pânză şi o monedă.

Impozanta statuie ecvestră ridicată în 1890 în oraşul Richmond, fosta capitală a secesioniştilor situată în statul Virginia, îl reprezenta pe generalul Robert Lee, şeful Armatei Confederate în timpul Războiului Civil (1861-1865).

Văzută de mulţi americani ca un simbol al trecutului sclavagist al ţării, statuia a fost demontată în septembrie, într-un context în care, sub presiunea mişcării Black Lives Matter numeroase monumente confederate au fost date jos pe tot cuprinsul SUA.

Odată ce statuia a fost demontată, experţii au început căutarea unei misterioase capsule a timpului plasată în 1887 la baza acesteia.
 
După câteva zile de căutări nereuşite, operaţiunea a fost abandonată, scrie agerpres.ro. Cutia a fost descoperită însă săptămâna trecută şi predată autorităţilor din Richmond spre a fi deschisă.

Capacul său a fost ridicat miercuri de guvernatorul statului Virginia, Ralph Northam, după ce experţii au petrecut câteva ore pentru a-l desigila.

Potrivit unui articol publicat în 1887, capsula, de dimensiunea unei cutii de pantofi, ar fi trebuit să conţină relicve din timpul Războiului Civil, cum ar fi nasturi sau gloanţe, monede confederate, o Biblie sau chiar o fotografie cu preşedintele Abraham Lincoln în sicriu, o mărturie prezentată ca o bombă istorică, de natură să facă valuri pe piaţa colecţionarilor.

Capsula deschisă miercuri conţinea trei cărţi, un plic de pânză cu o fotografie şi o monedă de origine necunoscută, singurul obiect care nu a fost deteriorat de apă.

Una dintre lucrările găsite este un ghid pentru astronomi şi navigatori, datând din 1875. O alta, ce părea să fi fost publicată în 1889, la doi ani după presupusa îngropare a capsulei, sugerează că un alt astfel de recipient s-ar putea afla sub soclu.