MENIU

Decizie, în premieră, luată de Grecia

Un solicitant de azil sirian sosit în Grecia a fost considerat eligibil pentru a fi retrimis în Turcia în virtutea acordului dintre Uniunea Europeană și Ankara semnat în luna martie, aceasta fiind prima decizie în acest sens făcută publică, au indicat joi, pentru AFP, surse apropiate acestui dosar.

Bărbatul, în vârstă de 46 de ani și care s-a declarat homosexual, a sosit pe insula grecească Lesbos după 20 martie, data intrării în vigoare a acordului dintre UE și Turcia. În primă instanță, cererea sa de protecție a fost respinsă de către autoritățile elene.

El a contestat decizia, dar o comisie de apel din Grecia a considerat că Turcia este o țară sigură pentru solicitantul de azil respectiv, a explicat Fotini Barka, reprezentant al organizației neguvernamentale 'Consiliul grec pentru refugiați'.

O sursă juridică apropiată acestui dosar a confirmat această hotărâre, precizând că este vorba despre prima decizie în acest sens comunicată de o comisie de apel.

''Vom începe procedurile pentru a încerca să obținem anularea acestei decizii de către justiția greacă și suspendarea retrimiterii'' în Turcia a solicitantului de azil sirian, a afirmat Barka.

Potrivit agenției de presă ANA, comisia de apel și-a justificat decizia prin faptul că solicitantul de azil a trăit timp de mai mulți ani la Istanbul. Bărbatul a afirmat că în metropola turcă a fost victima amenințărilor cu referire la orientarea sa sexuală.

Mai multe articole despre:
Turcia Grecia decizie