MENIU

Dan Tapalagă. Cine destabilizează Balcanii: Putin sau americanii?

Dan Tapalagă. Cine destabilizează Balcanii: Putin sau americanii?

Rusia încearcă prin acțiuni intense să destabilizeze Balcanii și Europa de Est. O spune Dan Tăpălagă, într-un editorial G4media.ro. Jurnalistul a enumerat mai multe situații în care țara condusă de Vladimir Putin ar fi intervenit în probleme de politică externă.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a acuzat Statele Unite că ar fi un factor destabilizator în Balcani. Potrivit lui Dan Tăpălagă, afirmațiile lui Vladimir Putin sunt în flagrantă contradicție cu acțiunile tot mai intense ale Rusiei. Cel mai recent scandal referitor la implicarea Rusiei în acte de spionaj menite să destabilizeze Balcanii este cazul expluzării mai multor cetățeni ruși din Ungaria.

"Din 2010, zece cetățeni ruși au fost expulzați din Ungaria din cauza activităților de spionaj. Autoritățile de la Budapesta nu au făcut public niciunul dintre aceste cazuri pentru a evita o confruntare deschisă cu Rusia, semn că guvernul Orban a încercat să ascundă aceste cazuri de ochii publicului", scrie Tăpălagă.

Nici în cazul Macedoniei Rusia n-a stat deoparte și a încercat din greu, tot prin acțiuni subversive, să determine Grecia să respingă acordul istoric semnat în vara anului trecut între Atena și Skopje, adaugă jurnalistul.

"Rusia a negat categoric acuzațiile. Putin a numit acuzațiile „mizerii” și a spus că respectivele servicii de informații ar fi putut rezolva astfel de situații „fără gesturi teatrale”. Și în cazul Greciei, la fel ca în Muntenegru, Rusia a încurajat mișcările ultra-naționalite și suveraniste pentru a bloca aderarea la NATO și pentru a deturna parcursul pro-occidental al acestor mici țări din Balcani", susține Dan Tăpălagă.

"Dincolo de asta, o țară coruptă, controlată de oligarhi, cu justiție paralizată și controlată politic, în care dezinformarea și infracționalitatea ating cote alarmante, este pradă sigură. Rusia încurajează toate acestea pentru a slăbi statele și pentru a le devia din parcusul lor occidental, în încercarea de a reveni la modelul sovietic al țărilor aflate în sfera sa de influență", încheie Tăpălagă.

Citește mai multe pe g4media.ro.

Mai multe articole despre:
Dan Tapalagă