MENIU

Încă un cutremur în Nepal: replică violentă, de 6,7 grade pe scara Richter. Resimţit şi în India

CUTREMUR NEPAL. Un nou cutremur, cu magnitudinea de 6,7 pe scara Richter, s-a produs, duminică, în Nepal, la o zi de la seismul devastator ce s-a soldat cu 2.500 de morți în regiune, a anunțat Institutul american de geofizică (USGS). Cel de-al doilea cutremur a lovit o zonă situată la nord-vest de Kathmandu, în apropiere de granița cu China. Replica a fost resimțită până în Muntele Everest, potrivit alpiniștilor din zonă, potrivit Agerpres. 

UPDATE: Uniunea Europeană oferă Nepalului 3 milioane de euro sub formă de ajutoare de urgență, ca urmare a cutremurului devastator de sâmbătă, informează DPA, citată de Agerpres.

"Am mobilizat toate mijloacele noastre de răspuns în situații de urgență pentru a ajuta supraviețuitorii și autoritățile după această tragedie. Este mare nevoie de echipe medicale și de provizii", a declarat comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor, cipriotul Christos Stylianides.

Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Olanda, Polonia și Suedia s-au oferit să trimită echipe de căutare și salvare, sisteme de purificare a apei și asistență tehnică prin intermediul agențiilor de resort ale UE.

Ajutoarele de urgență ale Comisiei Europene vor acoperi cele mai urgente nevoi în zonele cele mai afectate, inclusiv apă potabilă, medicamente, adăposturi provizorii și telecomunicații, potrivit comisarului european.

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, cu privire la situația cetățenilor români în urma cutremurelor din Nepal, că au fost identificate încă nouă persoane, care au fost contactate și se află în afara oricărui pericol, numărul total al acestora ajungând la 28, potrivit Agerpres.

CUTREMUR NEPAL. MAE - anunț de ultimă oră cu privire la bilanțul cetățenilor români localizați

 

UPDATE: Numărul persoanelor decedate, în urma cutremurului de sâmbătă, a ajuns la 2.500 și nu este exclus să crească, în următoarele ore, operațiunile de căutări continuând, informează Associated Press, citată de The Guardian.

UPDATE: Cutremurul de sâmbătă din Nepal a dus la moartea a 2.450 de oameni, potrivit unui nou bilanț difuzat, duminică, de o oficialitate a Ministerului de Interne de la Kathmandu, informează DPA, citată de Agerpres. 

"Bilanțul victimelor se ridică deocamdată la 2.450 de persoane. Circa 6.000 de oameni au fost răniți în timpul cutremurului", a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne nepalez, Laxmi Dhakal. Majoritatea deceselor au fost provocate de prăbușirea acoperișurilor sau a pereților.

"Provocarea imediată pentru noi este de a avea acces la zonele izolate unde majoritatea caselor s-au prăbușit. Este greu de ajuns acolo", a explicat el, adăugând că, îndeosebi la sate, este nevoie urgentă de produse de bază, alimentare și nealimentare.

UPDATE: Guvernul din Nepal a anunțat că au fost recuperate corpurile a 22 de persoane, care au murit în avalanșa produsă pe Everest, numărul celor dispăruți este de cel puțin 217. Totodată, s-a reușit salvarea a 32 de oameni din zona respectivă, iar 29 sunt îngrijiți în spitalul din localitatea Lukla, situată în apropiere de Everest, conform declarațiilor unui reprezentant al Ministerului Turismului din Kathmandu, informează Agerpres.

Avalanșa a acoperit una din taberele de bază folosite de alpiniști, ghizi și însoțitorii lor și bilanțul prezentat duminică de autorități indică existența a cel puțin 51 de răniți, dintre care 41 în stare gravă.

 

CUTREMUR NEPAL. Nou bilanț al victimelor avalanșei de pe Everest. 217 persoane sunt date dispărute

 

UPDATE: Echipele de salvare se confruntă cu distrugeri de proporții și dificultăți în domeniul comunicațiilor, după seismul din Nepal ce s-a soldat cu peste 2.000 de morți, un bilanț ce ar urma să crească, în timp ce comunitatea internațională își intensifică eforturile pentru a ajuta țara devastată de cutremur, relatează AFP, citată de Agerpres.

CUTREMUR NEPAL. Eforturile de salvare se intensifică. Comunitatea internațională trimite ajutoare

 

"Este clar că sunt nevoi urgente pentru sinistrați, de adăpost, hrană, apă potabilă, îmbrăcăminte și produse de igienă", a explicat organizația neguvernamentală Christian Aid.

CUTREMUR NEPAL. Sute de imobile au fost distruse și o parte a capitalei nepaleze a rămas fără curent electric. Șocul a fost provocat și de prăbușirea faimosului turn Dharhara, ce datează din secolul al XIX-lea, una dintre atracțiile turistice majore din centrul istoric al capitalei nepaleze. Seismul a provocat întreruperea căilor de circulație rapidă în Kathmandu precum și daune pe aeroportul internațional din capitala nepaleză care a fost închis 'din motive de securitate', potrivit directorului Birendra Prasad Shrestha.

CUTREMUR NEPAL. Crucea Roșie s-a declarat preocupată de situația localnicilor din zonele rurale izolate, situate în apropierea epicentrului. 'Anticipăm pierderi de vieți omenești și distrugeri considerabile', a avertizat Jagan Chapagain, director pentru Asia-Pacific al Federației internaționale a societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR).

 

CUTREMUR NEPAL. Mărturiile terifiante ale unuia dintre supraviețuitorii de pe Everest



 

CUTREMUR NEPAL. Papa Francisc și-a exprimat solidaritatea cu toți cei afectați de acest dezastru precum și profunda 'tristețe', potrivit cardinalului Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului.



SUA au anunțat trimiterea de echipe de salvare și deblocarea unui prim pachet de ajutor de un milion de dolari.



CUTREMUR NEPAL. India a trimis două avioane de transport militare și China a anunțat trimiterea unei echipe de 62 de salvatori, însoțiți de câini dresați pentru găsirea supraviețuitorilor. Două avioane rusești ce transportă echipe de salvare vor pleca din Rusia duminică, potrivit Ministerului pentru Situații de Urgență.

Experții UE urmează să ajungă la locul dezastrului. Berlinul, Londra, Parisul și Madridul au promis de asemenea ajutoare, în timp ce Norvegia a anunțat alocarea a 3,5 milioane de euro.

 
 
 

CUTREMUR NEPAL. 'Un alt cutremur, este o replică chiar acum', a declarat telefonic alpinistul indian Arjun Vajpai de la tabăra de bază de pe Muntele Makalu, 20 km de Everest. Potrivit Reuters, în convorbirea telefonică se puteau auzi țipete și zgomotul unei avalanșe.

Nou cutremur în Nepal. Alpinistul român Alex Găvan, mesaj pe Twitter: "S-au declanşat trei avalanşe"

 

 

CUTREMUR NEPAL. Un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter s-a produs, sâmbătă dimineața, în jurul orei 9:30, la 80 de km est față de Kathmandu, în Nepal. Seismul a avut o adâncime de 10 kilometri și a fost resimțit și în capitala Indiei, New Delhi, dar și în Lucknow, Kolkata și în alte părți din nordul țării, informează The Times of India.com.


CUTREMUR NEPAL. Aproape 2000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma seismului de 7,8 grade pe scara Richter. A fost declanşată o stare de necesitare, iar MAE sfătuieşte românii să evite călătoriile în Nepal şi regiunile apropiate din India.

 

CUTREMUR NEPAL. Imagini terifiante surprinse de camerele de supraveghere - VIDEO

 

Cutremur masiv în Nepal: Aproape 2000 de persoane au murit. Stare de necesitate, declanşată UPDATE